Ponta: Voi vorbi cu Frunzăverde şi o să ne împăcăm, doar nu o să ne certăm din asta VIDEO

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat că va discuta, miercuri, cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, despre afirmaţiile acestuia legate de situaţia bugetului şi că se vor împăca.
Filip Stan
27 mart. 2013, 14:33
Ponta: Voi vorbi cu Frunzăverde şi o să ne împăcăm, doar nu o să ne certăm din asta VIDEO

Marţi, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Caraş-Severin, preşedintele Consiliului, Sorin Frunzăverde, fiind întrebat despre alocările bugetare, a răspuns că bugetul naţional este mult sub limită.

În acest moment situaţia bugetară naţională este dramatică. Nu ştim de unde vom plăti a doua tranşă pentru FMI în iunie. Situaţia este cea care este, adică dacă vom plăti salariile şi pensiile să fim fericiţi„, a afirmat Frunzăverde, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Chiuariu: Declaraţia lui Frunzăverde e neinspirată, nu cunoaşte realitatea economică în mod direct

Premierul Victor Ponta l-a contrazis pe Sorin Frunzăverde şi a afirmat că Guvernul dispune de bani atât pentru salarii şi pensii, cât şi pentru FMI, adăugând însă că poate banii de salarii vor fi tăiaţi chiar la acest consiliu judeţean, unde „oamenii, sau cel puţin şefii, vor să fie la televizor”.

Premierul a apreciat că mesaje de acest gen, privind lipsa banilor în buget, „pe care la un moment dat le mai dădea şi preşedintele Băsescu”, sunt mesaje iresponsabile.

„Primul-ministru, ministrul de Finanţe, ministrul Bugetului, guvernatorul Băncii Naţionale, FMI, Banca Mondială nu reprezentăm nimic în faţa presei dacă iese un domn, dimineaţa, seara, nu ştiu pe unde pe la Reşiţa, şi îşi dă cu părerea. Avem banii de pensii, avem banii de salarii, poate nu o să-i mai avem la Consiliul Judeţean Caraş, poate îi tăiem de acolo, că văd că îi dăm degeaba acolo, că oamenii, sau cel puţin şefii, vor să fie la televizor”, a spus Ponta.

Citeşte şi Ponta îl AVERTIZEAZĂ pe Frunzăverde: Poate tăiem banii la CJ Caraş, că şefii vor la televizor

El a arătat că BNR trebuie să returneze FMI 3,8 miliarde euro, iar Guvernul trebuie să achite 993 milioane euro, din care a plătit deja 128 milioane euro, toţi aceşti bani fiind la dispoziţie.

Ulterior, Frunzăverde a declarat că premierul Victor Ponta ar fi trebuit să verifice întâi ce a declarat despre bugetul de stat, înainte de a avea o „reacţie tranşantă”, precizând că nu a vorbit despre faptul că nu ar fi bani de pensii şi salarii.

„Discuţia vizavi de pensii şi salarii a avut loc ieri (marţi – n.e.) în contextul unei dezbateri în consiliul judeţean. Ea a fost prezentată trunchiat şi scoasă din context. Eu am spus un singur lucru: că prioritatea pentru această guvernare este plata pensiilor şi salariilor”, a susţinut Frunzăverde.

Totuşi, vicepreşedintele PNL a admis că s-a referit la faptul că situaţia bugetului naţional este „dramatică” şi „să fim fericiţi dacă putem plăti pensiile şi salariile şi să achităm tranşele la FMI”.

„Exact. Deci, cu alte cuvinte asta trebuie să fie prioritatea, nu am spus că nu sunt bani de pensii şi salarii. Dar premierul Ponta putea să-mi dea un telefon să mă întrebe dacă tot vroia să aibă o reacţie atât de tranşantă. Trebuia să verifice ce am spus cu adevărat. De fapt nu am făcut decât să spun că priorităţile guvernării trebuie să fie pensiile, salariile şi obligaţiile faţă de instituţiile financiare internaţionale”, a mai susţinut Frunzăverde.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce au făcut Cristina Răduț și Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova înainte de cununie. Au dat cărțile pe față abia acum
Capital.ro
România a pierdut unul dintre cei mai mari medici. Prof. dr. Bogdan Marinescu, pionier al fertilizării in vitro, s-a stins din viață
Playtech.ro
Românii care pot primi bani în plus față de șomaj. Ajutorul se acordă timp de până la doi ani în anumite situații
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. „Fără acordul lui Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Gheorghe Hagi a dezvăluit care este cel mai mare regret: ”Ghinion”
MediaFlux
PAPARAZZI Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, întoarce pe interzis după ce a îmbrățișat un polițist de la circulație FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?