Porţile de Fier ale Transilvaniei, locul fabulos de unde porneşte un nou traseu turistic. Zona a fost readusă la viaţă după aproape cinci decenii de amorţire

La Tapae s-au dat cele mai sângeroase bătălii dintre daci şi romani. Această aşezare dacică, ce făcea parte din sistemul de fortificații al cetății Sarmizegetusa, a fost identificată de arheologi în locul numit azi Porţile de Fier ale Transilvaniei.
Irina Dumitrescu
13 apr. 2024, 14:36
Porţile de Fier ale Transilvaniei, locul fabulos de unde porneşte un nou traseu turistic. Zona a fost readusă la viaţă după aproape cinci decenii de amorţire

Porţile de Fier ale Transilvaniei puteau fi traversate cu ajutorul unei mocăniţe care a circulat pe o cale ferată cremalieră până în anul 1978. De atunci, calea ferată a fost abandonată şi a dispărut sub buruieni. De doi ani, însă, vechiul traseu al căii ferate a fost scos la lumină şi integrat în traseul turistic Via Transilvanica.

Unde se află Porţile de Fier ale Transilvaniei

Pe acolo nu mai circulă trenul, dar poteca este folosită de drumeţi şi biciclişti. Poteca trece pe deasupra Drumului Național 68 Hațeg – Caransebeș. Bornele kilometrice ale fostei căi ferate au fost înlocuite de bornele din andezit, împodobite cu sculpturi, scrie adevarul.ro

Aşadar, turistul care ajunge prin aceste locuri, nu se mai poate plimba cu mocăniţa, dar găseşte, la limita județelor Hunedoara și Caraș Severin, rămășițele haltei Porțile de Fier ale Transilvaniei, locul unde ar fi fost descoperite vestigii ale așezării dacice Tapae.

Citeste si Locul din România în care se află „izvorul iubirii”, fântâna secretă din care miresele beau apă ca să aibă parte de iubire toată viața

Unii arheologi au identificat Tapae cu trecătoarea „Porțile de Fier ale Transilvaniei”, aflată în apropiere de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, între localitățile Zeicani (Hunedoara) și Bouțari (Caraș -Severin). Trecătoarea dintre Banat și Ardeal este traversată de șoseaua națională Hațeg – Caransebeș.

La începutul secolului al XX-lea, odată cu construcția căii ferate Hațeg (Subcetate) – Caransebeș, aici au fost descoperite vestigii antice. Totuși, unii autori susțin că antica Tapae s-ar fi putut afla și în alte locuri din vestul României.

Luptele daco-romane de la Tapae

La Tapae, în anul 87, armata romană condusă de generalul Cornelius Fuscus a fost prinsă într-o ambuscadă și măcelărită de oștile lui Decebal. Generalul roman a fost ucis, iar steagurile și mașinile de luptă ale legiunilor sale au fost capturate de daci și duse în munți.

Citeste si FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Colțul de Rai din România în care te simți ca-n Austria. Semmeringul din Munții Banatului, construit după chipul și asemănarea Semmeringului din Alpi

În anul următor, romanii conduşi de generalul Tettius Iulianus au atacat din nou Dacia şi au fost victorioși la Tapae. Dacii s-au retras în munţi.

Ultima bătălie importantă dintre daci şi romani, purtată la Tapae, a avut loc în anul 101 şi s-a soldat cu înfrângerea dacilor.

Ce este Via Transilvanica

Via Transilvanica este o rută turistică populară pentru amatorii de drumeții, lungă de 1.400 de kilometri, care pornește de la Putna, străbate Transilvania şi se încheie la Drobeta – Turnu Severin.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Lista completă a miniștrilor din Guvernul Veștea. Care sunt surprizele înainte de depunerea listei în Parlament (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?