Potop de drone ucrainene au atacat Rusia. Două aparate au căzut în Finlanda

Potrivit guvernatorului rus al regiunii, apărarea aeriană rusească a doborât peste noapte 36 de drone deasupra regiunii Leningrad.
Viorel Dobran
29 mart. 2026, 17:45
Potop de drone ucrainene au atacat Rusia. Două aparate au căzut în Finlanda

Guvernatorul regiunii Leningrad, Aleksandr Drozdenko, a raportat duminică pagube în portul Ust-Luga din Golful Finlandei din cauza unui atac ucrainean masiv cu drone produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, informează EFE.

„Există pagube în portul Ust-Luga. Nicio victimă”, a scris guvernatorul pe Telegram. Ulterior, Drozdenko a adăugat că un incendiu a izbucnit la terminalul portuar și este stins de pompieri.

Marea Baltică în flăcări: porturile din Rusia, care asigură 40% din exportul de petrol, atacate de Ucraina

Potrivit guvernatorului, apărarea aeriană rusească a doborât peste noapte 36 de drone deasupra regiunii Leningrad. Este a doua oară în această săptămână când Ucraina atacă acest important port din Rusia.

Anterior, Ministerul Apărării de la Moscova a raportat doborârea a 203 de drone inamice în timpul nopții.

Două drone neidentificate se prăbuşesc în sudul Finlandei, anunţă Guvernul. Premierul Petteri Orpo apreciază că poate fi vorba despre drone ucrainene care şi-au ratat ţinta în Rusia

Două drone neidentificate au căzut duminică în apropiere de Kouvola, în sudul Finlandei, anunţă militarii finlandezi, iar premierul Petteri Orpo apreciază că poate fi vorba despre drone ucrainene care şi-au ratat ţinta în Rusia, relatează AFP.

”Drone au pătruns pe teritoriul finlandez. Luăm acest lucru foarte în serios”, a anunţat într-un comunicat ministrul Apărării, Antti Hakkanen.

Forţe de securitate au fost trimise la faţa locului, anunţă el. Premierul Petteri Orpo a declarat postului public Yle că ”probabil este vorba despre drone ucrainene, însă ancheta va stabili”.

Finlanda are o frontieră comună de 1.340 de kilometri cu Rusia. Orpo a subliniat că Ucraina a desfăşurat în ultimele zile atacuri cu dronă împotriva unor infrastructuri ruseşti în zone apropiate de frontiera finlandeză şi că dispozitive ruseşti de bruiaj ar fi putut deturna unele dintre aceste aparate de la traiectorie.

Citește și Războiul din Golf escaladează: Iranul a atacat capitala Arabiei Saudite și două porturi din Kuweit

”Ancheta cu privire la aceste evenimente este în curs, iar informaţii mai ample vor fi comunicate după ce vor fi verificate”, a anunţat ministrul Apărării Antti Hakkanen.

Potrivit Ministerului Apărării, ”mai multe obiecte care zburau la joasă altitudine şi cu viteză mică au fost observate în saţiul aerian finlandez, în zona maritimă şi în sud-estul ţării, duminică dimineaţa”.

Forţele Aeriene au trimis un avion de vânătoare de tip F/A-18 Hornet într-o misiune de identificare, potrivit aceleiaşi surse.

”O dronă a căzut la nord de Kouvola, iar alta la est. Poliţia a încercuit zonele pentru nevoile anchetei”, a anunţat ministerul Apărării.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce urmează pentru David Popovici după medaliile de aur de la Settecolli! Este cea mai importantă competiţie a anului
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Se află în vacanță în Grecia și susține că știrile despre peștele-iepure ar fi ”o mare vrăjeală”: ”Sunt goale plajele în România, de asta! Lumea poate să vină liniștită”
MediaFlux
Horoscop iulie. Patru zodii care dau lovitura în iubire. Venus intră în Leu și schimbă tot
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?