POVESTE ADEVARATA: „Am plecat la plajă. Vodcă, vin… Dimineaţa m-am trezit în braţele lui…”

La mijlocul acelei veri pline de spe­ranțe confuze, eram arheolog în șomaj. Mă întrebam unde voi găsi de lucru pe termen mediu, căci pasiunea mea pentru această profesie nu putea zăbovi prea mult. Absolvisem, cu zece luni în urmă, cursurile secției de Arheo­lo­gie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Facultatea de Istorie și Filosofie).

Mi-am zis – în acea splendidă lună de Cuptor – că n-ar fi rău să mă distrez și eu un pic, adică până la obținerea vreunei sluj­be, că tot n-aveam altceva mai bun de făcut.

Am plecat la mare cu prietena mea Catrinel, o roșcată drăcoasă, licențiată în taximetrie. Nu-i plăcuse școala și se făcuse șoferiță, consacrându-se rapid, în municipiul Cluj-Napoca, drept spaima șoselelor. Conducea ca un pilot de curse, făcându-și astfel rost de numeroase amenzi. Ne cunoșteam de mici, locui­serăm pe aceeași stradă, crescuserăm împreună și rămăseserăm cele mai bune prietene. Și ce fac îndeobște prietenele? Petrec împreună, dacă au de petrecut

[…]

Alte articole

Ozana Barabancea nu se implică în viața sentimentală a copiilor săi: „Important este să fie amândoi fericiți. Nu contează dacă eu o plac sau nu”

Cinci zodii îşi transformă relaţiile la finalul acestei săptămâni. Un nou început în viaţa romantică

După numai două zile, am rămas singură prin forța împrejurărilor. Catrinel a primit un telefon de la Cluj (maică-sa făcuse preinfarct) și a trebuit să plece grabnic, fără să-și mai piardă vremea cu scuze. Nici nu era cazul de scuze.

Iată-mă deci solitară și visătoare pe malul Mării Negre, cu gândul la corăbierii din antichitate și la Homer.

Ziua mă feream de soarele torid, dar seara mă duceam invariabil pe plajă și stăteam câteodată până noaptea târziu, ascultând semnalele misterioase venite de pe mare și privind către nepăsătoarele stele. După asfințit, plaja era de obicei pustie. Viața reală de peste zi lăsa loc fantasmelor.

[…]

Pe când mă străbăteau aceste vechi propoziții, am văzut ivindu-se din noapte, pe la limanul valurilor, pe țărmul ud, o siluetă masculină care ținea în mână… O armă ciudată? O vâslă uriașă? Silueta venea spre mine… precum Ulise pe tărâmul umbrelor.

După ce s-a apropiat, am văzut că avea de fapt o chitară. Bărbatul era tânăr și m-a salutat într-o limbă moartă:

— Hello!

Zic moartă pentru că avea glasul stins, în pofida aspectului său de macho.

— Alt strigoi! mi-am zis eu cu glas tare.

— Pot să stau lângă tine, pe nisip? a întrebat el cu candoare.

Am vrut să-i dau un răspuns negativ, însă pe gură mi-a ieșit un „da“.

S-a așezat cam la trei metri de mine și mi-a zis liniștitor:

— Sunt un om pașnic. Viața mea se compune numai din poezie. Vrei să-ți cânt la chitară?

— N-ai decât să cânți, dacă te chinuie talentul.

Mi-a zdrăngănit ceva, pe două sau pe trei corzi. Suna bine, dar adevărul este că nu mă pricep la muzică.

— Mai bine ascultăm o formație de blues! a spus cântărețul nocturn, care se prezentase ca fiind Manuel.

— Unde? Ce formație?

— Te-aș invita la un club de noapte… și te rog să vezi în această invitație alternativa la a sta singură pe plajă. N-am gânduri ascunse. Nu vreau decât… să am cu cine schimba o vorbă.

— Club? Unde te crezi? Râd de tine liliecii.

— Sunt cu mașina mea, pe care am lăsat-o la un kilometru de-aici, putem ajunge la ea cam în zece minute de mers relaxat.

— Bine! Se pare că ai prins un moment potrivit. Însă… vezi cum sunt îmbrăcată. Pantaloni de șantier, ghete, hanorac de iarnă. Tinerețe, haine grele…

— Nu contează. Hai!

M-a dus tocmai la Mamaia și ne-am distrat grozav. El a băut numai suc. Eu am adăugat conținutului meu de vodcă niște vin. Ora opt dimineața m-a găsit în brațele acestui bărbat, de-a curmezișul patului meu de la pensiune.

La lumina zilei – pe trezie – m-am apucat să-l cunosc mai bine și m-am îndrăgostit de el. A fost, pe cuvânt de onoare, prima mea iubire. Mai avusesem aventuri cu băieți, cu bărbați, dar niciunul nu-mi stârnise vreodată sentimente puternice, nu că n-aș fi vrut. Avusesem de a face, pesemne, doar cu tăntălăi.

Ne-am petrecut împreună (Manuel și subsemnata) zece zile de vis, acolo, pe malul mării, locul cel mai potrivit pentru a-ți întâlni și a-ți savura dragostea, dar pe cât a fost de amplă pasiunea, pe atât a fost de șocant adevărul pe care mi l-a mărtu­risit Manuel în cea de-a unsprezecea zi, când el începuse să bată apropouri de plecare.

Mai multe detalii pe libertatea.ro