Poveste adevărată: „Îi spun sau nu soţului meu că l-am înşelat? Ce să fac?”

Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Alina Costache
21 iun. 2015, 12:03
Poveste adevărată:

„În urmă cu doi ani soțul meu mi-a mărturisit spășit că a avut o aventură cu o colegă, dar m-a implorat să-l iert și mi-a promis că nu se va mai repeta. L-am iertat, dar nu mi-a picat bine. Acum mi se întâmplă și mie același lucru. Nu știu dacă să-i mărturisesc sau nu adulterul.

L-am iertat atunci, deși nu mi-a picat bine deloc. A fost o perioadă a naibii de tulbure în viața noastră și recunosc că faptul că avem un copil a contribuit mai mult la iertare decât dorința de a mai rămâne împreună. L-am urât atunci din toată inima. Dar nu mi-am propus să mă răzbun.

Citeşte şi POVESTEA femeii care şi-a pierdut soţul la o petrecere de SWINGERI: „Recunosc, îmi place sexul”

Ocazia a venit pe neașteptate și mai ales m-a luat prin surprindere, pentru că după cinci ani de căsnicie și după ce ești înșelată de soț îți cam piere încrederea în tine ca femeie. Mă gândeam că nu mai sunt atrăgătoare, că nimeni nu se va mai apropia vreodată de mine pentru că sunt căsătorită și oricum nu-mi propuneam, cum am spus, să mă uit la alți bărbați. Eram cumva consolată cu soarta mea și, ca noi toate probabil, mi-am zis la un moment dat că așa sunt toți bărbații, înșeală, dar tot acasă vin.

Bărbatul care m-a remarcat, care mi-a făcut curte și care m-a făcut să renasc din această cenușă în care mă îngropasem mi-a demontat pe rând toate aceste false concepții și m-a făcut să mă gândesc intens dacă vreau să rămân în construcția asta socială. 

Nu mi-a propus niciodată să-mi părăsesc familia, nu mi-a făcut promisiuni deșarte, am trăit doar o poveste de dragoste frumoasă, dar scurtă, ca toate poveștile menite să se întâmple pasager în viețile norocoșilor. Am ieșit mai vie din ea de cum intrasem și, îmi place să cred, un om mai bun. Nu are rost să intru în amănunte, a fost și s-a dus. Cred că măcar psihic mi-a făcut un bine, chiar dacă nici latura fizică nu a fost de neglijat.

Acum mă aflu în fața unei dileme: să-i mărturisesc soțului meu că l-am înșelat sau nu? Când el mi-a spus mie același lucru, acum doi ani, a avut un moment de sinceritate dezarmantă, în care mi-a mărturisit că dacă ar fi fost el cel înșelat nu ar fi reușit să treacă peste asta și că ne-am fi despărțit. Că pentru un bărbat este mult mai greu să accepte să fie înșelat decât pentru o femeie. 

Păstrez asta în minte de atunci și am avut-o în minte de fiecare dată când m-am întâlnit cu amantul meu pasager, dar atracția și dorința de a fi vie din nou au fost mai puternice decât frica de a-mi pierde bărbatul. Acum pot să tac și să merg mai departe, sunt sigură că multe așa ar face. Și poate că ar face bine. Îmi amintesc că și eu m-am gândit de multe ori, când am aflat că m-a înșelat, dacă nu cumva mi-aș fi dorit să nu aflu vreodată. Dar tot eu mi-am răspuns că e mult mai cinstit așa. Poate sunt masochistă, dar prefer să știu cum stau. De aceea mi se pare moral și cinstit să-i ofer și lui această ocazie, de a ști cum stăm.

Mi-e teamă, desigur, că-l voi pierde, dar și mai teamă mi-e de propria conștiință, că nu-mi va da pace. Sunt acum, la câteva luni de la terminarea aventurii mele, într-o furtună psihică cu mine însămi: să spun sau să tac? Să merg mai departe sau să încheiem aici? Voi ce ați face?”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Nadia Comăneci, fetiţa din Oneşti care a ajuns superstar mondial! 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice
Capital.ro
Pensie 2026. Beneficiile pe care pensionarii le pot primi de la stat. Mulți nu depun cererea
Playtech.ro
Top 5 țări în care pensionarii pot trăi mai ieftin în 2026. Unele sunt la câteva ore de România
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România