Poveste de viaţă. „Relaţia la distanţă rezistă şi pe termen lung, dacă există iubire”

Relația la distanță nu este un mit. Și poate funcționa perfect, dacă se dorește asta. Căci, fără iubire și încredere, nu ar merge nici atunci când cei doi parteneri se află unul lângă celălalt, clipă de clipă.
Iulian Tudor
15 feb. 2017, 10:49
Poveste de viaţă.

Abia s-au căsătorit şi par să fi uitat de zbuciumul lunilor trecute departe unul de celălalt, scrie libertatea.ro. Se ştiau de multă vreme. Aveau acelaşi cerc de prieteni. Dar nu realizau că sunt sortiţi să fie împreună. Abia acum doi ani, de ziua surorii Mariei, Cupidon i-a ochit şi… „Nici nu-mi vine să cred că ce mi se întâmplă e adevărat”, mărturiseşte Maria.

Citeşte şi Patru moduri să faci sex fără să faci sex

Nici vârsta nu contează când iubești

George lucra de mulţi ani în Italia. Trecuse deja prin câteva relaţii care i-au lăsat un gust amar. Nu mai dădea semne că ar vrea să se lege serios de cineva. Sau, poate că ar fi vrut. Dar nu mai avea încredere. Maria era o puştoaică pentru el, fiind cu aproape 14 ani mai mică. Nu se gândea că o astfel de relaţie ar putea da roade pe viitor.

Aşa s-a înfiripat o dragoste pe care cei din jur o priveau cu îndoială. Mai ales din cauza miilor de kilometri ce îi ţineau la distanţă. Dar nu a fost să fie decât bine. Au format un triunghi conjugal de succes: ei doi şi… telefonul. George, cel pe care toţi îl ştiau nu foarte vorbăreţ, a ajuns să vorbească ore în şir la telefon cu iubita lui. Nu conta că era zi sau noapte. Important era să o audă, să o simtă aproape.

Citeşte şi Sfaturi despre sex pe care NU ar trebui să le urmezi

Relația la distanță sudează un cuplu

„Eram studentă şi nu puteam să-mi permit luxul de a merge eu la el în vizită prea des. El nu putea pleca de la muncă atunci când voia. Doar pentru a putea fi cu mine.”, povesteşte Maria. „Aşteptam luna august cu nerăbdare. Fiindcă atunci era perioada de concediu. Dar, atunci când simţeam că trebuie să fiu cu ea, mă urcam în maşină şi porneam la drum. Nu conta oboseala. Nici faptul că, după mii de kilometri la volan, într-un sfârşit de săptămână, trebuia să mă întorc proaspăt şi pus pe treabă, luni, la muncă, în Italia. Făceam asta doar ca să fim câteva ore împreună.”, mărturiseşte George.

Au trecut doi ani şi abia acum au realizat că sunt, de fapt, suflete pereche. Au şters cu buretele clipele de singurătate, ezitările, tot dorul strâns de-a lungul vremii. George şi-a dat seama că Maria nu e ca celelalte. Și a ales-o pentru totdeauna. Relația la distanță nu a făcut decât să îi unească și mai mult. Între timp. ea a terminat facultatea şi a putut să-şi urmeze soţul în Italia. Dar relaţia la distanţă încă nu a luat sfârşit. Fiindcă nimicuri legate de legislaţie şi birocraţie nu le permit să stea liniştiţi împreună. De un lucru sunt siguri însă amândoi: atunci când există dragoste, sufletul prinde aripi. Și zboară acolo unde vrem să îl trimitem, indiferent de obstacole sau distanţă.”

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Vladimir Screciu, transfer de ultimă oră de la Universitatea Craiova? Echipa care forţează mutarea în ultimele zile de mercato: “Ar fi o lovitură”
Capital.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Weekend-ul în care dăm ceasul cu o oră înapoi. Ora 4.00 va deveni ora 3.00
Playtech.ro
Zi liberă plătită pentru părinți, la început de an școlar. Ce prevede propunerea depusă la Senat
Adevarul
Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ: Elev de 12 ani MORT în fața școlii, în timp ce-și aștepta mama! Cum s-a produs tragedia
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 15-21 septembrie 2025: Taurii au ajuns la limita răbdării! Nativii trebuie să o decizie importantă înainte să fie prea târziu
Cancan.ro
Iasmina, adolescenta de 15 ani care s-a electrocutat în baie, A MURIT. Familia e devastată!
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Codul Rutier 2025. Cum se va calcula viteza pentru amenzi
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor