Poveste emoţionantă, trăită la înălţime. Primul cuplu fiică-mamă care a pilotat un avion de linie, istoria lor este fascinantă

Când Donna Garrett copilărea în suburbiile Los Angelesului, nu i se părea ciudat că mama ei lucra ca pilot de linie aeriană, asta cu atât mai mult cu cât tatăl ei avea aceeași profesie, căpitan de aeronavă.
Daniel Spătaru
20 nov. 2020, 12:40
Poveste emoţionantă, trăită la înălţime. Primul cuplu fiică-mamă care a pilotat un avion de linie, istoria lor este fascinantă

Donna Garrett are 26 de ani, este o faimoasă cascadoare la Hollywood, iar acum îşi aduce aminte zâmbind cât de inocentă era în copilărie. Credea atunci că mama ei are o slujbă banală, fără să relizeze că Suzy Garrett era o pionieră, deschizând un nou traseu pe cer, ca fiind una dintre primele femei din SUA pilot de avion de linie pentru transportatorul regional SkyWest.

Pe măsură ce Donna a crescut, ea a început să observe. Inspirată de pasiunea părinților ei și de libertatea de care se bucurau pentru a explora lumea, ea a decis să-și urmeze propria carieră în zbor.

Aşa a ajuns ca în septembrie 2019 Donna să piloteze un avion alături de Suzy, aceasta fiind prima echipă de pilotaj mama-fiică a liniei SkyWest, ele devenid subiectul unui reportaj CNN.

Deşi acel zbor a avut loc acum mai bine un an, abia în ultimele săptămâni, povestea lui Donna și Suzy a devenit virală în mod neașteptat, fotografii ale celor două, mamă şi fiică, zâmbind cu mândrie în cabină, răspândindu-se pe rețelele de socializare.

Suzy Garrett sărbătorea în acea zi de septembrie 30 de ani de pilotaj pentru SkyWest, iar fotografia a făcut-o pentru a face acest moment şi mai special, însă fără să se gândească măcar o clipă că va ajunge să fie distribuită în lumea întreagă. Cele două sperau să repete experiența în 2020, dar planurile le-au fost date peste cap de pandemia coronavirus. În momentul de faţă, Suzy Garrett se află în Los Angeles, iar Donna este în Chicago și, la fel ca multe alte familii, nu au putut petrece mult timp împreună anul acesta.

Povestea lui Suzy Garrett

Suzy Garrett a început să lucreze pentru SkyWest în 1989. Încă din clasa a 8-a visase să devină pilot de avion de linie, imediat după s-a îndrăgostit de călătoriile cu avionul, în timpul celui de-al doilea zbor al său ca pasager, din Arizona la Los Angeles. Privind pe fereastra aeronavei, a fost fascinată de apusul soarelui. „Pe vremea aceea femeile nu erau cu adevărat piloți de avion, iar armata era singura modalitate de a face asta, dar nu eram suficient de înaltă pentru armată„, spune Suzy, care are doar 1,55 m înălţime.

Citeşte şi Aterizare forţată, văzută din cabina piloţilor. Din cauza vântului, avionul iese de pe pistă, filmare unică VIDEO

Hotărâtă să reușească, s-a înscris la școala de aviație la Mount San Antonio College din California în 1984. Mai târziu, a lucrat ca instructor de zbor timp de câțiva ani înainte de a obține primul său loc de muncă la SkyWest. Pe parcursul carierei sale SkyWest, ea a zburat cu turbopropulsoare Fairchild Swearingen Metroliner, Embraer EMB 120 Brasilia, iar acum cu Bombardier CRJ200, CRJ700 și CRJ900 NextGen.

În urmă cu 30 de ani, aviația din America era dominată de bărbații albi. Astăzi, peisajul este puțin schimbat. Conform cifrelor Biroului de Statistică a Muncii din SUA, 92,5% dintre piloții profesioniști sunt bărbați, iar 93,7% dintre piloții profesioniști sunt albi.

Suzy spune că nu s-a confruntat cu nicio discriminare și a simțit că are aceleași oportunități ca şi bărbaţii. Orice observație ironică a venit de la cei mai puțin familiarizați cu slujba, între care şi pasageri.

Donna a început să zboare încă din colegiu, după ce a făcut antrenamente intense pe corzi, cu tatăl său pilot. Ulterior, a studiat la două școli de zbor din sudul Californiei, și-a terminat pregătirea în Michigan și și-a completat orele de zbor lucrând pentru companii mai mici, inclusiv Scenic Airlines, care desfășoară tururi aeriene în Marele Canion. I s-a alăturat mamei sale în SkyWest, în aprilie 2019.

Atât Donna, cât și Suzy vorbesc cu drag despre momentul în care au ajuns să zboare împreună. În 4-5 septembrie 2019, duo-ul a condus un CRJ700 între Los Angeles, San Diego, Fresno și Salt Lake City. „Nu am avut niciodată ocazia să zbor cu un căpitan atât de experimentat„, spune Donna. „Și apoi, având-o ca mamă, avem o bază de comunicare atât de grozavă, putând lucra doar de acolo cu dinamica noastră„.

Fratele Donnei trebuia să se alăture şi el echipei SkyWest ca pilot de avion de linie la începutul acestui an, dar angajarea sa a fost suspendată o dată cu pandemia.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Afecțiunea cu care se confruntă soția lui Florinel Coman. Ioana a dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
Taxă obligatorie pe toate drumurile din România. Șoferii, amendați dacă achită după termenul impus
Playtech.ro
Cât costă să ridici un garaj din cărămidă sau BCA? Costurile complete
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai