Povestea de iubire dintre Anca Pandrea și Iurie Darie. Promisiunea pe care actrița nu a încălcat-o niciodată

Povestea de dragoste dintre Anca Pandrea și Iurie Darie rămâne una dintre cele mai emoționante povești de iubire din lumea teatrului românesc. Chiar și după moartea actorului, actrița a continuat să-i vorbească, să-i păstreze vie amintirea și să trăiască, în felul ei, alături de omul pe care l-a considerat sufletul ei pereche.
Alina Costache
01 sept. 2026, 09:31
Povestea de iubire dintre Anca Pandrea și Iurie Darie. Promisiunea pe care actrița nu a încălcat-o niciodată

Anca Pandrea și Iurie Darie s-au cunoscut la Satu Mare, în timpul unui turneu al actorului cu Teatrul de Comedie. Nu a fost însă dragoste la prima vedere și nici măcar o atracție care să anunțe povestea ce avea să urmeze. Destinul avea să-i aducă din nou împreună câțiva ani mai târziu, după ce Anca s-a mutat la București și a ajuns, la rândul ei, să joace pe scena Teatrului de Comedie.

Povestea de iubire dintre Anca Pandrea și Iurie Darie. Cei doi s-au iubit nebunește timp de aproape trei decenii

La început, relația dintre cei doi a fost una strict profesională. Iurie Darie era căsătorit cu actrița Consuela Roșu, prima sa soție, alături de care avea un fiu, regizorul Alexandru „Ducu” Darie. Viața avea însă să-i schimbe destinul atunci când Consuela a murit din cauza cancerului.

Anca Pandrea fusese apropiată de Consuela. Cele două mergeau împreună în turnee și împărțeau aceeași cameră. În ultimele clipe ale vieții Consuelei, aceasta i-ar fi cerut Ancăi să aibă grijă de „Iura” după ce ea nu va mai fi.

Citește și Boala gravă de care suferea Anca Pandrea. Actrița a murit pe patul de spital, după ce starea ei s-a agravat

”Eram prietenă cu Consuela Darie, soţia lui Iura. Mergeam împreună prin turnee, stăteam cu ea în cameră. Când s-a întâmplat să nu mai fie Consuela, eu m-am dus la coşciugul ei şi i-am spus: ‘Consuela, o să am eu grijă de Iura’.

Am încercat să-l combin cu o profesoară de franceză, apoi cu o arhitectă şi nu mai ştiu cu cine. Eu i le prezentam, apoi fugeam. Nu știu de ce nu a vrut să fie cu ele. Da. Și, până la urmă, m-am peţit singură. La un moment dat, l-am invitat pe Iura la mine, cu gânduri prietenești, la o cafea. A zis da.”, a povestit, la un moment dat, Anca Pandrea.

Între Anca Pandrea și Iurie Darie exista o diferență de vârstă de 17 ani, actorul fiind mai mare. Deși mulți au fost sceptici cu privire la relația dintre cei doi, aceștia au fost nedespărțiți vreme de aproape trei decenii. Au devenit unul dintre cele mai cunoscute și longevive cupluri din lumea artistică românească.

Cei doi nu au fost căsătoriți civil, ci doar religios. Și, deși relația lor a fost una profundă, nu au avut copii. Pentru Anca Pandrea, acesta a rămas unul dintre marile regrete ale vieții. În tinerețe, o întrerupere de sarcină efectuată greșit i-a pus viața în pericol și i-a răpit șansa de a deveni mamă.

Pe 9 noiembrie 2012, Iurie Darie s-a stins din viață. Pentru Anca Pandrea, însă, moartea lui nu a însemnat și sfârșitul relației lor.

Actrița a refuzat să se despartă de amintirea omului pe care îl iubea. I-a păstrat fotografiile și lucrurile în casă, a vorbit despre el la timpul prezent și, în fiecare an, i-a celebrat ziua de naștere. Mormântul lui a devenit un loc pe care îl vizita constant, iar „Iura” a continuat să fie, în felul ei, prezent în viața sa de zi cu zi.

În 2013, la doar câteva luni de la moartea actorului, Anca Pandrea vorbea despre felul în care continua să-i ceară sfatul și să-i povestească tot ce i se întâmpla.

”Lipsește ceva din univers, un om blând, bun, care nu a cerut decât dragoste. Vorbesc în fiecare zi cu el. Mă sfătuiesc cu el și când mă îmbrac. Mă duc la tabloul lui și îl intreb. El nu-mi răspunde, dar parcă e lângă mine. L-am visat doar de două ori. La ora 2 noaptea, în fiecare noapte, mă trezesc fără ceas și vorbesc cu Iura. Mi-a spus cineva că între 2 și 4 aude ce vorbesc cu el. Îi povestesc tot ce fac”, spunea actrița.

La gât, Anca Pandrea a purtat ani la rând un pandantiv cu fotografia lui Iurie Darie, ca un simbol discret al promisiunii pe care i-o făcuse și al iubirii care nu a încetat odată cu dispariția lui.

La 14 ani de la despărțirea fizică de Iurie Darie, Anca Pandrea s-a stins din viață pe un pat de spital. După o perioadă de suferință, luni, 31 august, actrița a pierdut lupta cu o formă agresivă de cancer.

Citește și Visul neîmplinit cu care a murit Anca Pandrea. Mărturisirea dureroasă a actriței: „Am un mare regret”