Povestea fascinantă a unei fotografii din 21 decembrie 1989 FOTO

O mică parte din mulțime, cea care a început efectiv protestul anticomunist, s-a defluit în Piața Universității iar o alta a ajuns în zona Pieței Romane, cele două grupuri fiind despărțite pe Bulevardul Magheru de sute de milițieni, militari, trupe USLA și TAB-uri ale Armatei.

Trei fotografi au înregistrat momentele de protest din zona fostei terase populare „Grădinița”, astăzi un restaurant de fast-food: Andrei Pandele, Pascal Ilie Virgil și Constantin Titi Calistru. George Roncea, fratele meu, îi ținea în spate, pentru a face poze mai bune, când pe Pascal când pe Titi, deveniți apoi fotografi la “România liberă”, potrivit evz.ro

Fotografiile lui Andrei Pandele mi-au răscolit amintirile și dintr-unul din aceste sertare am scos o imagine realizată de Titi Calistru în acea zi astrală.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Luasem bătaie deja de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu în viața mea. Noi îi împingeam, pașnic, prin forța masei de oameni, spre Universitate, cântând din toți rărunchii „Deșteaptă-te, Române!”, ei replicau violent încercând să ne disperseze.

Alte articole

Franța, măcinată de proteste. Tot mai mulți oameni în stradă, Macron a convocat o reuniune de criză

Învățâmântul din Franța, blocat de protestele violente. Sute de licee și-au suspendat cursurile

Din când în când încercam să vorbim cu puștanii în uniformă din fața noastră, cu ochii de sub vizeta caștii dilatați. Eram de-o vârstă. În spatele lor se vedeau barosanii din Miliție și Securitate, „civilii”, și, mai departe, restul trupelor, cu armele în mâini, iar printre ele mijloacele speciale de intervenție. Armata, ca să fie foarte clar, potrivit evz.ro

După un du-te–vino între grupul de nebuni din mijlocul străzii – vreo sută de oameni – și scutierii, care păreau mai înspăimântați ca noi, a urmat brusc, atacul de nerespins. Lângă mine, chiar în primul rând, era un tatic cu o copiliță de trei anișori pe umeri. potrivit

Omul, fiindcă strigase încontinuu “Libertate te iubim, ori învingem ori murim!”, a fost printre primii loviți. După ce am luat câteva “bulane” în cap am reușit să mă smulg și să prind copilul aflat pe umerii bărbatuluichiar înainte de a cădea și a se izbi la fel ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit bine cu sânge.

În timp ce tatăl fetiței și prietenii mei erau cam călcați în picioare, eu, cu copilul la piept, am reușit să fug pe străduța care duce spre Piața Amzei, acum Take Ionescu, și-am intrat, pe bâjbâite, în primul magazin întâlnit. Zdrang!, s-a auzit zăvorul după intrarea mea. Era un magazin “Vânătorul și Pescarul” și vânzătoarele mă stiau, fiind cam amator de efecte militare.

Mi-am lipit fața de geamul rece de la intrare în timp ce doamnele au inceput să-l mângâie pe copilaș. Ca printr-o minune a trecut și tatăl, în goană, prin fața vitrinei. L-am strigat și l-am tras repede în magazin, refugiindu-ne apoi cu toții, pe podea, după tejghea. Slavă Domnului, controlul făcut rapid de superiorii scutierilor nu ne-a reperat.evz.ro

L-am reîntâlnit zilele și lunile urmatoare pe camaradul de protest, în CC, pe 22 decembrie, unde era cu arma în mână și unde a fost apoi și victima unei acuze de „terorism”, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului” și la demonstrațiile din Piața Universității. Ajunsese mare. Mereu mă îmbrățișa și-mi mulțumea cu un evluviu de recunoștintă pentru ca i-am protejat, atunci, copilașul.

La câteva luni, după Mineriada din iunie 1990, ne-am intersectat întamplător pe strada. M-a tras deoparte și, rotindu-și ochii în toate părțile, mi-a spus, șoptit: “Victor, plec ‘afara’. Și nu mă mai întorc. E de rau. Am vazut prea multe…”.

Citeşte şi 30 DE ANI DE LA REVOLUŢIE. Astăzi, revolta lua amploare după ce muncitorii din fabrici declanşaseră acţiuni de protest

Și s-a dus. După aproape trei decenii l-am reîntâlnit pe Facebook. Ovidiu Paulescu a devenit jurnalist în Italia. Iar micuța Laura, puștoaica din fotografie, absolventă de studii internaționale. I-am găsit și o poză de azi, cu aceeași figură luminoasă ca în 21 decembrie 1989.

Zâmbetul ei ne ajută să ne gândim mai puțin la faptul că bolșevicii și comuniștii împotriva cărora ne-am ridicat sunt tot la putere, pe față sau „glazurați”, după cum inspirat a spus episcopul Ignatie de Huși în Pastorala sa de Crăciun. Să nu uităm.