POVESTEA lui Samar Draie. „REFUGIATĂ” la BUCUREŞTI, o artistă din Siria LUPTĂ cu ISIS prin pictură

„M-am născut într-o familie de artişti. Tatăl meu a fost un vechi şi cunoscut artist în Siria. Pot spune că a fost primul care a creat o şcoală de artă şi i-a ţinut aproape pe toţi artiştii talentaţi din Siria. Mulţi au fost apreciaţi pe plan mondial. Casa familiei noastre a fost ca o academie deschisă artiştilor şi oamenilor de cultură. Repet: m-am născut într-o familie de artişti: pictori, poeţi, scriitori. Iar tata era şi tatăl artiştilor care intrau în casa noastră (…)Tata nu mai trăieşte. Din păcate nu mai este în viaţă. Mama trăieşte, dar nu mai este în Siria. Toţi ai mei, exceptând o soră, au plecat din cauza războiului şi sunt acum în Germania. Eu am făcut pentru mama viză de şedere în România, ca să poată să mă viziteze. Ea vine în vizită des, mai mult decât fraţii mei. Am şase fraţi, patru băieţi şi două fete. Am o soră care este poetă , stă în Germania şi scrie şi în engleză şi în arabă. Şi eu scriu puţin. Dar mă ocup foarte mult de pictură. Pictura mea are şi dramă, are şi muzică, are şi o armonie a culorilor care vorbesc despre drama poporului meu”, îşi începe Samar Draie povestea care, de la un detaliu la altul, capătă nuanţe profunde şi un dramatism aparte, scrie ziarulring.ro.

Citeşte şi Ion Ţiriac, despre criza refugiaţilor. Ce crede că ar trebui să facă România în privinţa lor

Până la a se confunda cu drama poporului său, ilustrată atât de bine în picturile pe care le-a expus, timp de o săptămână, la GoldArt.

„Aveam 18 ani când am venit în România”

Alte articole

Afacerea cu care Mihai Trăistariu vrea să dea lovitura: „Totul se face prin poștă. E simplu ca bună ziua”

Primar din Banat cu aspirații de domnitor de secol XV! A fost pictat ”din greșeală” pe peretele bisericii. Oamenii au avut parte de un șoc atunci când au văzut cui trebuie să se închine

Samar Draie a venit în România când de-abia împlinise 18 ani, fiind adusă de soţul ei, care studiase medicina în România şi acum este un prosper om de afaceri. „Sunt de 20 de ani în România. Soţul meu este recunoscut aici, a fost student, a terminat Stomatologia şi, ulterior, s-a ocupat cu afaceri. Are multe afaceri (Domino Plazza şi multe alte magazine). Aveam 18 ani când l-am cunoscut şi am venit în România”. A fost (n.r.-şi este) o soţie exemplară: şi-a iubit soţul, familia, a născut doi copii, o fată şi un băiat, care sunt adolescenţi – au aproape vârsta la care ea a venit în România. Văzându-şi copiii mari, şi-a dat seama că nu poate fi împlinită dacă nu-şi realizează visul vieţii: să picteze. „În Siria am studiat muzica, eu cânt foarte bine la pian şi am voce. Dar, venind aici, m-am căsătorit şi m-am ocupat de familie. Am început aşa târziu să fac o universitate de artă din cauză că m-am căsătorit şi am făcut copii, am o fată de 16 ani şi un băiat de 13 ani. Şi ei sunt foarte talentaţi. La noi arta este în genă. V-am spus că toată familia noastră se ocupă cu arta: am patru fraţi şi două surori şi toţi fac artă, muzică, pictură, literatură. Am o soră în Germania care scrie poezie în două limbi: engleza şi araba şi este foarte apreciată. Eu nu reuşisem încă să-mi realizez visul. Cam 10 ani am stat alături de copii. M-am ocupat de ei. Am doi copii foarte talentaţi, după cum v-am spus. E gena din familie. Acum ei sunt la Şcoala Britanică. După 10 ani, am simţit că ei au crescut şi am zis să mă ocup de visul meu. Am intrat la universitatea de artă (n.r. – UNArt), am terminat, iar acum sunt masterand la clasa domnului profesor Petru Lucaci, un profesor foarte bun, care m-a îndemnat să lucrez foarte mult portrete. Primii trei ani (n.r. – licenţa) i-am făcut la clasa domnului profesor George Moscal (n.r. – conf.univ.dr în arte vizuale) de la care am învăţat foarte mult. Ne-a pus să muncim foarte mult, ca la armată, şi asta a fost foarte bine pentru mine, că am învăţat mult. Acum, la master, domnul profesor Lucaci a văzut că am şi armonie, dar am şi linie. Şi mi-a spus să încep să fac portrete. Fac portrete după model. Tot ce vedeţi aici sunt făcute după model, dar păstrează spiritul poporului sirian şi a dramelor care se întâmplă acolo. Multe din tablouri au şi ceva din mine, mi-a spus asta şi soţul meu. Fără să vreau, ceva din mine intră în tablouri. Normal că să pun corpul meu, faţa mea, ochii mei, sufletul meu în aceste tablouri, pe lângă cultura, şi istoria noastră şi lupta noastră”, se confesează Samar Draie.

Citeşte şi Raidurile aviaţiei ruse au făcut 600 de morţi în Siria

Mai multe detalii aici.