Povestea MACABRĂ, dar ADEVĂRATĂ, a unui CANIBAL evadat din închisoare: A BĂUT SÂNGELE a trei tinere FOTO

Autorităţile din Papua Noua Guinee se aflau în alertă, după ce în urmă cu şase luni liderul unui cult care obişnuia să facă sacrificii umane a evadat din închisoare, după ce a fost închis în momentul în care s-a descoperit că a băut sângele a trei tinere, chiar în faţa mamelor.
Claudiu Popa
31 aug. 2013, 04:59
Povestea MACABRĂ, dar ADEVĂRATĂ, a unui CANIBAL evadat din închisoare: A BĂUT SÂNGELE a trei tinere FOTO

Stephen Tari, un bărbat de 40 de ani care îşi pusese numele de Iisus cel Negru, a fost încarcerat în 2007, după ce a fost acuzat că şi-a ucis mai multe discipole, în cadrul unor ritualuri macabre. Astfel, în timp ce îşi conducea cei 6.000 de ucenici prin munţii din Papua Noua Guinee, el a omorât trei virgine, numite „Fete din Flori”, şi le-a băut apoi sângele, în timp ce părinţii lor au fost obligaţi să privească tot incidentul, potrivit Daily Mail.

Citeşte şi Povestea bărbatului a cărui FAŢĂ a fost MÂNCATĂ de un PSIHOPAT: Acum învaţă să cânte la chitară FOTO

Cu toate acestea, în la începutul acestui an el a evadat din închisoare alături de alte 48 de persoane, încercând să îşi lanseze din nou cultul diabolic. Cu toate că autorităţile au fost în căutarea lui încă de atunci, Tari a fost de negăsit până la sfârşitul lunii august. 

În cele din urmă, soartea victimelor a fost răzbunată, după ce canibalul a fost ciopârţit de sătenii unui sat, în momentul în care a mai ucis încă o femeie. Deoarece satul unde a fost omorât este rupt de lume, poliţiştii încă nu au reuşit să ajungă acolo, să investigheze cazul, fiind obligaţi să se depalseze prin jungla deasă.

O să trimitem poliţia şi doctorii în sat pentru a determina cauzele morţii lui. Satul se află la ore întregi de mers prin junglă şi după ce va fi autopsiat, el va trebui să fie înmormântat cât mai repede. El este acum mort şi asta ar putea fi şi soarta altora care fug de autorităţi. Îi avertizăm pe cei care au evadat să se predea autorităţilor„, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Citeşte şi Ciudăţeniile dictatorilor: Bokassa, împăratul canibal cu 62 de copii care dormea în aur şi diamante

Inedit este faptul că poliţiştii nu au putut să se apropie de el, cu toate că ştiau unde se află din cauza gărzilor sale de corp care îl protejau cu puşti şi cu arcuri cu săgeţi. Cu toate acestea, un sat întreg a reuşit să îl captureze şi ulterior să îl omoare, fiind conştienţi că merită o pedeapsă mai dură decât închisoarea pentru crimele sale macabre.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Universitatea Craiova poate deveni matematic campioană chiar de ziua lui Mihai Rotaru, cu două etape înainte de final. Scenariul care aruncă Bănia în aer
Capital.ro
Regulă RAR în România. Șoferii trebuie să obțină declarația de conformitate pentru geamuri. Se aplică amendă în lipsa autorizației
Playtech.ro
Cum verifici ce aplicații îți ascultă microfonul și folosesc camera în fundal
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Banii de alocații și indemnizații intră pe carduri azi. Românii care vor primi sume mai mari
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi