Povestea nepoatei lui Florin Cioabă, Ana Radu, care a ajuns mare creatoare de modă la Paris

Povestea Anei Radu, nepoata regelui Cioabă care a dat viaţa la şatră pe modă, a ajuns în presa franceză. Supranumită "Prinţesa Ana", creatoarea de modă a spulberat toate regulile etniei şi şi-a clădit o afacere de succes.
Iulian Tudor
13 mart. 2016, 12:07
Povestea nepoatei lui Florin Cioabă, Ana Radu, care a ajuns mare creatoare de modă la Paris

Atunci când creaţiile sale ajung pe podiumurile din ţară şi din străinătate, aproape nimeni nu ştie că Ana este nepoata regelui Cioabă, informează România TV. Îndrăgostită de modă de la o vârstă fragedă, „Victoria Beckham de Balcani”, aşa cum o numesc jurnaliştii francezi, a făcut tot ce a putut ca să-şi împlinească visul. „Mult timp am fost considerată ruşinea clanului meu, dar cea mai bună decizie a fost să întorc spatele familiei mele”, a declarat Ana pentru cei de la publicaţia franceză „Slate”.

Citeşte şi SEMNAL DE ALARMĂ: „Aceste fetiţe nu mai sunt virgine”

Ana a cochetat cu moda de mică, iar după moartea bunicului ei, Ion, unchiul său, Florin, i-a dat voie să plece la Los Angeles, la o prezentare de modă. La întoarcere, Ana avea promis un contract de doi ani cu o agenţie de modelling din Paris, dar Florin Cioabă, decedat între timp, a cerut impresarei ei o sumă exorbitantă ca s-o lase să plece. 50 DE MII DE EURO. Ana nu a fost răscumpărată, aşa că a rămas la Sibiu, cu clanul său.

Ani la rând, Ana a refuzat căsătoriile aranjate, în speranţa că va ajunge la majorat fără un inel pe deget. Strategia ei a funcţionat, iar clanul a lăsat-o să plece după ce a împlinit 18 ani, scriu jurnaliştii francezi în materialul intitulat „Prinţesa ţiganilor, regina modei”. Şi-a pus pe picioare o afacere, iar numele Ana Radu a început să se audă peste tot.

Citeşte şi Regele romilor, Dorin Cioabă, şi-a pierdut coroana

De-a lungul timpului, Ana le-a îmbrăcat pe Andreea Marin, Andreea Mantea, Gina Pistol, însă cea mai apropiată clientă este prietena ei, Bianca Drăguşanu, căreia i-a făcut şi rochia de nuntă. Acum, Ana pregăteşte prima ei prezentare de modă la Paris, la un eveniment de referinţă din lumea modei.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu suspendarea lui Pavlo Isenko după cartonașul roșu de la Atena! Situația portarului înainte de ML Vitebsk – Universitatea Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu îi cheamă pe români. Fostul candidat anunță o nouă apariție publică. Unde va fi prezent duminică
Playtech.ro
Ce poți face dacă ghena blocului miroase insuportabil. Pașii legali pe care îi ai la dispoziție
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ursul care cutreieră pădurile din Snagov și Gruiu a pus autoritățile în alertă. Locuitorii au fost avertizați să evite zonele împădurite
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
Admiterea la liceu 2026. Cum se completează corect fișa de înscriere, după Evaluarea Națională
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?