Povestea tulburătoare a unui luptător Azov, scăpat din ghearele lui Putin. Întâlnirea cu iubita sa este emoţionantă până la lacrimi VIDEO

Dragostea sinceră este capabilă să supraviețuiască oricăror încercări, chiar şi unui război, după cum o demonstrează povestea unuia dintre apărătorii Azovstalului, căzut în mâinile ruşilor dar eliberat la sfârșitul lunii iunie, într-un schimb de prizonieri.
Daniel Spătaru
14 iul. 2022, 10:21
Povestea tulburătoare a unui luptător Azov, scăpat din ghearele lui Putin. Întâlnirea cu iubita sa este emoţionantă până la lacrimi VIDEO

Este cunoscut sub indicativul Tork. Nu-și dezvăluie numele adevărat din motive de securitate, dar sinceritatea lui este uimitoare până la capăt. La fel și videoclipul întâlnirii sale cu logodnica sa, pe care a cerut-o în căsătorie în timp ce se afla în buncărele de la Azovstal. Andrei Bileţki, unul dintre șefii Regimentului Azov, a distribuit această postare emoționantă pe canalul său personal Telegram.

Tânărul a suferit răni foarte grave, dar a reușit să supraviețuiască – atât în ​​iadul Azovstal, cât și în timpul captivității rusești. Acum va avea nuntă cu aleasa inimii sale, care, judecând după reacția întâlnirii cu mirele, este foarte fericită. „Lasă toate visele să devină realitate!”, i-a urat Bileţki lui „Torka”, în subtitrarea videoclipului.

Citeşte şi Ruşii le ameninţă pe soțiile prizonierilor de la Azovstal cu violul. „L-am prins pe soțul tău și vom ajunge și la tine!”

El a postat și un link către un interviu cu combatantul „Azov”, în care acesta a vorbit în detaliu despre timpul șederii sale în Mariupol. Împreună cu alți luptători a încercat să traverseze orașul asediat de ruși către combinatul Azovstal, însă în momentul în care treceau peste un pod au fost surprinși de un bombardament. „Tork” povestește cum vehiculul lor a fost lovit și a căzut în apă. El a reușit să supraviețuiască și a înotat sub pod, unde s-a ascuns o vreme alături de alți doi soldați. Rușii au bombardat podul timp de aproximativ trei ore. În tot acest timp, camarazii lui Tork au fost uciși de lunetiștii ruși, iar el a fost singurul supraviețuitor.

„M-am târât prin mai multe fabrici și mi-am dat seama că voi muri fie din cauza rănilor, fie de frig”, a spus el. Tork s-a târât aproximativ un kilometru până în apropiere de Azovstal, unde a fost găsit și transportat pe o targă în interiorul combinatul devenit ultimul bastion al rezistenței ucrainene din Mariupol. Mai târziu, împreună cu restul apărătorilor ucraineni, a ajuns în captivitatea rușilor. „Tork” nu a vrut să se predea, dar a avut încredere în decizia comandantului său. În detenţie, rușii ar fi încercat să obțină declarații incriminatorii de la prizonierii de război cu privire la comandantul Regimentului Azov, Denis Prokopenko, iar în timpul inetrogatoriilor a fost folosită inclusiv tortura. Una dintre metode a fost introducerea unor ace în răni, dezvăluie „Tork”.

Citeşte şi Mesajul sfâşietor al unui soldat ucrainean din uzina Azovstal, înainte să se predea: „Asta-i tot. Vă mulţumesc din adăposturile Azovstalului, locul morţii şi al vieţii mele!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT