Povestea ULUITOARE a lui Paulo Henrique Machado, brazilianul care trăieşte de 45 de ani în spital

Primele amintiri ale lui Paulo Henrique Machado sunt din spital, unde avea să-şi petreacă 45 de ani din viaţă. Umbla într-un cărucior cu rotile. „Exploram coridoarele (spitalului, n.r.), mergeam dintr-un salon în altul să vizitez alţi copii care erau internaţi acolo… Aşa am descoperit universul meu”, îşi începe povestea Paulo pentru BBC.

„Pentru mine, fotbalul şi jocurile cu jucării de copii nu erau o opţiune, aşa că a trebuit să îmi folosesc imaginaţia„, a continuat el. A rămas orfan de mamă la vârsta de 2 ani. S-a îmbolnăvit de poliomielită şi a fost internat în spital, la Clinicas, într-o secţie specială unde erau şi alţi copii care sufereau de aceeaşi boală ca şi el, după o epidemie declanşată în Brazilia.

În anii ’70, în Brazilia, supravieţuirea copiilor suferinzi de poliomielilită era estimată la aproximativ 10 ani. Nu existau vaccinuri, iar epidemiile erau devastatoare în această ţară.

Cu mobilitatea sa limitată, Paulo a reuşit să îşi facă prieteni din rândul celor care erau internaţi cu el.  „Eram eu, Eliana, Pedrinho, Anderson, Claudia, Luciana şi Tania. Erau acolo de mai mult timp, de vreo 10 ani”, îşi aminteşte bărbatul. Nu îşi închipuia că îl va pierde pe vreunul dintre ei. Dar, la un moment dat, starea lor de sănătate s-a agravat şi au murit, rând pe rând.

Alte articole

Carnaval spontan în Brazilia, după condamnarea lui Bolsonaro. Mii de oameni au sărbătorit în stradă. ”Cel mai frumos cadou de ziua de naștere” VIDEO

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat la 27 de ani de închisoare pentru tentativă de lovitură de stat

„Era greu. Fiecare pierdere era ca şi cum te dezmembrai, ca o mutilare. Dintre toţi, astăzi mai trăim doar doi, eu şi Eliana”, a continuat el. Sunt foarte buni prieteni, dar foarte mulţi cred că suntem soţ şi soţie. „Suntem mai mult ca frate şi soră”, a povestit la rândul ei Eliana. Medicii nu reuşesc să îşi dea seama cum de au supravieţuit atât de mult timp. Ei au însă o explicaţie, aceea că au crescut împreună şi s-a creat o legătură foarte puternică între ei, iar acest lucru i-a ajutat foarte mult din punct de vedere psihic.

„În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că puterea mea este acolo: Eliana. Iar acest lucru este reciproc. Eu mă bazez pe ea, iar ea pe mine”, spune Paulo.

A văzut marea la 32 de ani

Cei doi sunt nevoiţi să trăiască în continuare în spital. Fac mici „călătorii” însoţiţi de personalul medical al spitalului. Acestea sunt scurte însă, dar memorabile. Au făcut până acum 50 de „ieşiri”.  Una dintre acestea a fost o excursie la mare. „Prima oară am văzut marea la 32 de ani. Am deschis uşa maşinii şi mi-am spus: Ooo, ce este asta?”…

Eliana vedea şi ea marea pentru prima oară. „Ştiam cum arată marea doar din fotografii, filme, cărţi poştale, poveşti sau din povestirile altora. Aşa mi-am făcut o idee despre ea, despre cum arată”, a povestit la rândul ei Eliana. Personalul medical i-a dus foarte aproape de malul mării, unde au stat pe nişte paturi mobile speciale, ca să o poată admira mai bine. Eliana a băgat mâna în apa mării pentru prima oară. I-a plăcut foarte mult.

Film de animaţie

La spital, Eliana îşi ocupă timpul scriind şi pictând folosindu-se de gura ei. Pentru că locuiesc în spital de atâta timp, li s-a permis să îşi decoreze şi camera în care stau împreună cu obiecte personale. Eliana are în dreptul patului ei păpuşi şi cărţi. Este şi o cinefilă veterană.

În dreptul lui Paulo se află o mulţine de DVD-uri cu filme. El dispune şi de două computere foarte performante care l-au ajutat să devină animator pe computer. El a făcut o campanie online destinată strângerii de fonduri pentru a produce un serial de animaţie 3D, intitulat „Aventurile lui Leca şi ale prietenilor săi”, care descrie de fapt viaţa lui şi a Elianei, nimeni alta decât personajul „Leca” din viitoarea sa producţie. În mai, anul acesta, a reuşit să strângă 65.000 de dolari necesari realizării proiectului să la care este ajutat de artistul Bruno Saggese.

Acolo, la spital, „eşti într-un mediu unde se află pacienţi în stare critică, rude ale pacienţilor îngrijorate, medici şi asistente care umblă grăbiţi de colo-colo. Dar când intri în cameră la Eliana şi Paulo, parcă intri într-o lume aparte”, povesteşte Saggese. Îi place foarte mult de Paulo, care este tot timpul pus pe glume. „Asta ne ajută foarte mult în dialogul nostru şi se reflectă şi în animaţie”, spune Saggese.

Asistenta care are grijă de ei, Ligia Marcia Fizeto este mândră de progresele lui Paulo. „Mi se umple inima de bucurie când văd că îşi poate îndeplini visul de a realiza un film. Este uimitor cum au evoluat amândoi”, a mai spus asistenta.