Practica îngenuncherii pe gâtul celor reţinuţi, folosită de 428 de ori de poliţiştii din Minneapolis. Două treimi erau afro-americani

O analiză CNN pe baza datelor de la departamentul de poliție arată că în anii dinainte de moartea lui George Floyd cel puțin 58 de oameni și-au pierdut cunoștința după ce polițiștii i-au imobilizat punându-le genunchiul pe gât. Două treimi erau afro-americani. 
Alina Costache
02 iun. 2020, 18:34
Practica îngenuncherii pe gâtul celor reţinuţi, folosită de 428 de ori de poliţiştii din Minneapolis. Două treimi erau afro-americani

Ofițerii au folosit această metodă, considerată periculoasă, pentru a imobiliza 428 de persoane din 2012 și până acum, iar 14% și-au pierdut cunoștința, arată datele. Aceasta înseamnă că procedura, care este restricționată sau interzisă în multe departamente mari de poliție din SUA, a fost folosită în medie o dată pe săptămână în Minneapolis.

Aproximativ două treimi din cei imobilizați în acest fel de către ofițerii de poliție din Minneapolis erau afro-americani, în condițiile în care afro-americanii reprezintă 19% din populația orașului, conform datelor celui mai recent recensământ.

Potrivit datelor poliției din Minneapolis, dintre cei 428 de oameni imobilizați prin apăsare pe gât, 280 erau afro-americani – 65% din total – în timp ce 104 erau albi, 13 indigeni americani, 13 erau de altă rasă sau rasă mixtă, patru asiatici. Ceilalți nu aveau rasa precizată.

33 din cele 58 de persoane care și-au pierdut cunoștința erau de culoare – 57% din total – în timp ce 19 erau albi, trei erau indigeni americani, doi erau de rasă mixtă și unul era asiatic.

Experți în folosirea forței au declarat pentru CNN că procedura pe care a folosit-o ofițerul Derek Chauvin, apăsându-și genunchiul pe gâtul lui George Floyd timp de câteva minute, în timp ce Floyd gemea că nu poate respira – nu respectă manualul de proceduri al poliției orașului.

Dar departamentul de poliție din Minneapolis permite ofițerilor să apese „una sau ambele părți ale gâtului unei persoane cu un braț sau un picior, fără a aplica presiune directă pe trahee sau căile respiratorii”, potrivit unei secțiuni a manualului care a fost actualizat ultima dată în 2012 și care spune că metoda este o „opțiune de forță neletală”.

Autoritățile l-au acuzat pe Chauvin de omor de gradul trei și omorul de gradul doi. El urmează să fie prezentat instanței la sfârșitul acestei luni. Avocatul său nu a vrut să facă declarații pentru CNN.

Seth Stoughton, profesor asociat de drept la Universitatea din Carolina de Sud, care a scris o carte despre folosirea forței de către polițiști, spune că multe mari departamente de poliție au interzis procedura după protestele din anii 1960, după ce mai multe voci au criticat reținerea prin îngenuncherea pe gât, motivând că au fost cazuri de pierderi de vieți din cauza ei. Stoughton crede că Minneapolis ar trebui să interzică metoda, cu excepția cazului în care polițiștii se confruntă cu o amenințare serioasă. Chiar și așa, ce i-a făcut polițistul Derek Chauvin lui George Floyd a fost „total nepotrivit”, spune expertul.

Citeşte şi Obama, omagiu pentru George Floyd: „Acest lucru ar trebui să nu fie normal în America în 2020. Acest lucru nu poate fi normal”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru sport! Milioane de români se vor bucura de noul complex. Oamenii din Sectorul 2 merg la consultări publice pe 13 și 15 noiembrie
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România