Prăpăd în Suceava, după o furtună. Zeci de mii de arbori au fost smulşi din rădăcini FOTO

O furtună care a avut loc duminică seara în judeţul Suceava a făcut prăpăd în mai puţin de două ore. Arbori aflaţi pe o suprafaţă de peste 2.000 de hectare au fost dezrădăcinaţi şi culcaţi la pământ.
Filip Stan
18 iul. 2016, 17:20
Prăpăd în Suceava, după o furtună. Zeci de mii de arbori au fost smulşi din rădăcini FOTO

Pagubele s-au produs în fondul forestier proprietate a statului în zona Demăcuşa, pădure administrată prin Baza Experimentală Tomnatic. Au fost afectate păduri de molid, atât cele tinere, cât şi arborete aflate la vârsta exploatabilităţii.

Suprafaţa totală afectată de doborâturi şi rupturi disparate de arbori este de peste 2.335 de hectare. Volumul masei lemnoase puse la pământ este estimat la circa 24.000 de metri cubi. Din acest volum, pe o suprafaţă compactă de 35 de hectare au fost doborâţi toţi arborii. Volumul acestei doborâturi în masă de pe cele 35 de hectare este apreciat la 15.000 de metri cubi, iar restul de 9.000 de metri cubi de material lemnos sunt răspândiţi pe alte circa 2.300 de hectare„, a declarat Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Amenzi semnificative pentru șoferi. Codul Rutier prevede sancțiuni clare pentru o abatere comisă de mulți conducători auto
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?