Cătălin Predoiu: DEMISIA lui Traian Băsescu după cazul Bercea i-ar fi dat şanse lui Victor Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că o demisie a preşedintelui Traian Băsescu în contextul arestării fratelui său într-un dosar de corupţie 'aproape că ar fi garantat' mandatul lui Victor Ponta la Cotroceni.
Iulian Tudor
10 iul. 2014, 12:00
Cătălin Predoiu: DEMISIA lui Traian Băsescu după cazul Bercea i-ar fi dat şanse lui Victor Ponta

‘O demisie ar fi însemnat că domnul Tăriceanu urcă temporar în fotoliul Cotrocenilor şi ar mai fi însemnat accelerarea calendarului de alegeri prezidenţiale cu şanse mult mai mari pentru domnul Ponta. În final, cred că s-ar fi ajuns aproape automat la un preşedinte de stânga’, a comentat Predoiu la o dezbatere organizată de Institutul de Studii Populare, PDL şi Fundaţia Hanns Seidel, scrie Agerpres.

Predoiu a adăugat că, dincolo de acest argument, ‘câtă vreme răspunderea juridică penală e personală, câtă vreme nu există legături între cazul Bercea şi Administraţia Prezidenţială, oricum, era inutilă, neîntemeiată, o astfel de cerere de demisie’.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Adevărul.ro, că s-a gândit să demisioneze după ce fratele său a fost acuzat într-un dosar de corupţie şi chiar a discutat acest aspect cu unele instituţii ale statului.

‘Nu mi-a fost uşor să iau decizia de a spune că nu voi demisiona, pentru că moral ai un şoc când se întâmplă aşa ceva. Am avut şi varianta demisiei în analiză, am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului, însă, pe de o parte, este partea legală, nu poţi să răspunzi pentru fratele tău, apoi am făcut analiza situaţiei politice, care ar fi fost efectele demisiei mele. O demisie nu ar fi dat nicio şansă opoziţiei la alegerile prezidenţiale’, a susţinut preşedintele Traian Băsescu.

Pe de altă parte, Predoiu a pledat pentru reformarea Constituţiei.

Trebuie să ajungem la 300 de parlamentari, a spus-o poporul român. Proprietatea este garantată, dar nicăieri, în nicio Constituţie în ţări unde corupţia a fost eradicată, nu ai prezumţia de dobândire legală a averii, pentru că asta paralizează foarte multe acţiuni întemeiate ale sistemului judiciar’, a declarat Predoiu.

În opinia sa, pe de altă parte, ar trebui menţinută pentru o perioadă de timp incompatibilitatea pe durata mandatului a parlamentarului cu profesia de avocat. Predoiu a susţinut că un sistem corect pentru ‘furnizarea dreptăţii pentru cetăţeni’ presupune profesionalizarea sistemului politic din România, instituţii stabile şi moderne, un sistem de învăţământ performant.

Predoiu a criticat şi sistemul de învăţământ juridic actual din cauza numărului mare de facultăţi de drept, peste 40 în toată ţara. ‘În Anglia sunt numai trei şi nu vor să o facă pe a patra pentru a nu deteriora calitatea actului de justiţie’, a subliniat el. ‘Când ai peste 40 de facultăţi de drept e clar că nu poţi decât să ai o calitate scăzută a actului de justiţie, e o calitate slabă a absolvenţilor şi asta ţine şi de sistem’, a precizat Predoiu.

Potrivit acestuia, independenţa Justiţiei trebuie să rămână piatra unghiulară pentru statul român.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
După ce a primit cadou 1.000.000 de euro, Gigi Becali anunță jihadul: „Atacați toate stihiile. Vreau și titlul, și Europa League!”
Capital.ro
Cine l-a distrus pe Călin Georgescu. Ion Cristoiu: Cea mai bună dovadă că justiția e capturată dar nu de cei despre care spun tefeliștii
Playtech.ro
Pe ce teren se poate construi: intravilan sau extravilan. Diferenţe şi condiţii de construire
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Andrei, un ucrainean de 55 de ani, a fost înjunghiat mortal de un moldovean, sub privirile fiicei sale. Totul s-a întâmplat chiar în fața barului unde lucra
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
În ce zone va ninge de Crăciun și Revelion. Cum va fi vremea de sărbătorile de iarnă
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”