Prefectura Galaţi, despre cutremurele din judeţ: Suntem în stare de alertă, problema e tratată serios

Reprezentanţii Prefecturii Galaţi spun că aşteaptă în două săptămâni rezultatele specialiştilor de la Institutul pentru Fizica Pământului care au instalat aparatură în zona localităţilor Slobozia Conachi - Izvoarele, unde în septembrie s-au înregistrat nouă cutremure şi că sunt "în alertă".
Iulian Tudor
30 sept. 2013, 13:06
Prefectura Galaţi, despre cutremurele din judeţ: Suntem în stare de alertă, problema e tratată serios

Iniţial, prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a dispus ca o echipă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să meargă în zona unde au avut loc cutremurele, după care a fost solicitată intervenţia specialiştilor de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, pentru a fi descoperită cauza seismelor.

„Prefectul judeţului Galaţi a dispus deplasarea în zonă a unei echipe a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă imediat după semnalarea acestor aspecte de către primarul comunei Slobozia Conachi, Ion Neculau. Întrucât pe parcursul verificării nu s-au manifestat fenomenele sesizate, prefectul a solicitat trimiterea în regim de urgenţă la Galaţi a unor specialişti care să facă determinările specifice, în vederea stabilirii cauzelor care au generat aceste manifestări, astfel încât să poată fi luate măsuri pentru siguranţa cetăţenilor”, a declarat, luni, pentru Mediafax, Petrica Paţilea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi.

Sâmbătă, trei specialişti de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului au ajuns în zona afectată şi au instalat aparatură care va transmite datele colectate la centrul de la Turnu Măgurele, concluziile fiind aşteptate în 14 zile.

„Suntem în stare de alertă, iar această problemă este tratată cât se poate de serios. Până nu vom avea rezultatele pe care ni le vor furniza specialiştii de la Institutul Naţional pentru Fizica Pâmântului nu putem vorbi despre măsuri. Este însă o chestiune tratată la modul cel mai serios”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, precizând că în prezent nu se poate vorbi despre măsura evacuării oamenilor din acele zone.

Contactat, luni, de Mediafax, primarul comunei Slobozia Conachi, Ion Neculau, a spus că nu este convins de faptul că în acest caz este vorba despre cutremure, numindu-le „mişcări ale terenului”.

El a mai spus că încă de la apariţia fenomenelor a anunţat Institutul Naţional pentru Fizica Pâmântului, cerând să fie făcute măsurători.

Potrivit primarului, în anii trecuţi în zonă au avut loc alunecări de teren, fenomenul fiind oprit în 1997, în urma unor lucrări.

„Nu putem şti dacă sunt cutremure sau altceva şi aşteptăm concluziile specialiştilor. Cele trei staţii instalate acum la Izvoarele înregistrează deja date şi avem speranţa că în aproximativ două săptămâni vom avea o explicaţie. În zona satului Izvoarele, pe versantul estic s-au petrecut în trecut şi alunecări de teren, în anii 1995 şi 1997. După evenimentele din 1997 s-au făcut lucrări specifice şi astfel s-a evitat formarea acelor pungi de apă subterane care duceau la producerea alunecărilor de teren. De atunci nu au mai fost probleme. În ceea ce priveşte fenomenele din ultimele zile, nu putem vorbi despre pagube. Sunt 7 – 8 – 10 case unde au apărut fisuri în pereţi, dar noi avem în comună 200 de case care stau să cadă după inundaţiile de luna acesta. Acolo sunt într-adevăr pagube. Sperăm ca aceste fenomene să se oprească şi să nu genereze alte probleme”, a mai spus primarul comunei Slobozia Conachi

La rândul lor, locuitorii din zonă spun că este vorba despre „fenomene însoţite de zgomote” care au loc chiar şi de câteva ori pe zi, când „pământul se ridică şi se aşează la loc”.

Satul Izvoarele, unde s-au înregistrat cutremurele, se află la 30 de kilometri distanţă de Galaţi, iar în zonă se află şi o exploatare petrolieră situată la aproximativ 10 kilometri de sat, în comuna Schela. Speciliaşii nu exclud o posibilă legătură a acestor fenomene cu exploatarea de petrol de la Schela, dar susţin că poate fi vorba şi despre alunecări de teren activate de inundaţiile din ultima perioadă.

Izvoarele, sat component al comunei Slobozia Conachi, este una dintre localităţile afectate de inundaţii în urmă cu câteva săptămâni, zeci de locuinţe fiind inundate.

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 pe scara Richter s-a înregistrat luni, la ora 08.01, în zona Galaţi, unde în septembrie au fost înregistrate alte opt seisme, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Cutremurul a avut intensitatea II în zona epicentrală şi s-a produs la o adâncime de cinci kilometri, a precizat Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt Galaţi (20 de kilometri), Brăila (28 de kilometri), Măcin (38 de kilometri),Tecuci (51 de kilometri) şi Focşani (53 de kilometri).

Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,9 pe scara Richter, s-a produs duminică, la ora 21.10, la o adâncime de 10 kilometri. Epicentrul seismului a fost la 17 kilometri de municipiul Galaţi, la 27 de kilometri de Brăila, la 36 de kilometri de Măcin, la 53 de kilometri de Tecuci şi la 57 de kilometri de Focşani.

În luna septembrie au avut loc alte şapte cutremure în zona Galaţi, unul dintre acestea, de 3,2 pe scara Richter, fiind înregistrat în 27 septembrie.

Toate cele nouă cutremure s-au produs în aceeaşi zonă epicentrală.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că situaţia seismelor produse în ultima perioadă în judeţul Galaţi este monitorizată de către autorităţi şi nu există motive de panică.

„Nu trebuie nimeni să intre în panică, suntem în monitorizarea fenomenelor şi tot ceea ce ţine de instituţiile statului şi de partea tehnică facem”, a spus Ponta, care a cerut administraţiei locale din Galaţi să transmită populaţiei un mesaj de calm, susţinând că „tentaţia spre extraordinar apare şi în rândul nostru, şi în rândul presei”.

Citeşte şi Membrii comandamentului pentru situaţii de urgenţă s-au reunit la Guvern VIDEO

DailyBusiness
Cum ajung angajații cu salariul mare să câștige atât de mulți bani. Secretul dovedit științific care te ajută în carieră
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Ce a găsit, de fapt, Reghecampf în Sudan: milioane de copii înfometați. ”Sunt piele și os”
Capital.ro
Când se trece la ora de iarnă în 2025. Ceasul se dă înapoi cu o oră, ora 4:00 devine ora 3:00
Playtech.ro
Până când mai este valabil buletinul clasic pentru călătoriile în Uniunea Europeană
Adevarul
Termocentrala Mintia, sfârșitul epocii cărbunelui. Transformarea spectaculoasă a „Stelei de pe Mureș”
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Evz.ro
Fost candidat la prezidențiale, acuzat că a încercat să racoleze un minor 
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Începerea anului universitar, amânată? Studenții sunt nemulțumiți de tăierea burselor
Cancan.ro
Felix Baumgartner a fost, de fapt, ucis? Răsturnare de situație, după ultima descoperire a anchetatorilor
iamsport.ro
A încercat să devină acționar la clubul din SuperLiga aflat în pericol, iar acum iese la atac: ”Întrebați-i pe alții de ce nu se dorește!”
MediaFlux
O nouă ședință a coaliției! Liber la cumulul pensie-salariu la stat. Bolojan a scos prevederea de interzicere din Pachetul 2
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani