Premieră. Un avion militar românesc a doborât o dronă ucraineană intrată în spațiul aerian al NATO

Ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur, a declarat că Letonia a oferit o avertizare permițând detectarea timpurie a dronei.
Viorel Dobran
19 mai 2026, 13:50
Premieră. Un avion militar românesc a doborât o dronă ucraineană intrată în spațiul aerian al NATO

UPDATE Un avion din poliția aeriană NATO din Marea Baltică aparținând României a doborât o dronă ucraineană rătăcită deasupra Lacului Võrtsjärv din Estonia, anunță presa din Estonia. Incidentul a avut loc luni fiind prima interceptare de acest tip de pe teritoriul estonian.

Ministrul Apărării din Estonia a spus că un avion F-16 românesc a doborât o dronă, aceasta prăbușindu-se între Võrtsjärv și Põltsamaa, într-o zonă mlăștinoasă. „Încă efectuăm căutări în acest moment”, anunță autoritățile estoniene.

Un avion din poliția aeriană NATO din Marea Baltică a doborât o dronă ucraineană rătăcită deasupra Lacului Võrtsjärv din Estonia, anunță Clash Report. Incidentul a avut loc luni fiind prima interceptare de acest tip de pe teritoriul estonian.

Autoritățile din Estonia au transmis că, probabil, drona a deviat de la traiectoria sa din cauza interferențelor provocate de războiul electronic rusesc.

Ro-Alert la Tulcea, noi atacuri cu drone la frontiera cu Ucraina. Aeronavele F-16 au fost ridicate de la sol

Ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur, a declarat că Letonia a oferit o avertizare permițând detectarea timpurie a dronei. Anterior, statele baltice au evitat să doboare dronele ucrainene rătăcite, pentru a nu provoca pagube colaterale.

În timpul ultimelor incidente cu drone, Letonia a ridicat de la sol avioane NATO și a emis alerte pentru populație.

 

Riscurile unui „conflict direct” între NATO şi Rusia sunt în creştere, avertizează adjunctul ministrului rus de externe

Riscurile strategice ale unei „ciocniri frontale” între NATO şi Federaţia Rusă sunt în creştere, iar consecinţele acesteia vor fi catastrofale, a avertizat într-un interviu acordat agenţiei oficiale TASS adjunctul ministrului de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Riabkov.

Viceministrul a remarcat „naraţiunea de escaladare promovată de capitalele europene privind o «ameninţare iminentă a unui război de intensitate ridicată» cu Rusia”.

„Ca urmare a unei astfel de intensificări a tensiunilor, inclusiv a acţiunilor deschis provocatoare în domeniul nuclear, cresc riscurile strategice şi pericolul unui conflict frontal între NATO şi ţara noastră, cu toate consecinţele potenţial catastrofale care decurg din acesta”, a subliniat Riabkov.

Război în Ucraina: Harkovul a fost atacat din nou de drone ruseşti, cel puţin 10 clădiri au fost avariate

Comentând intenţiile Finlandei de a permite găzduirea de arme nucleare, precum şi planurile Franţei şi Poloniei de a desfăşura exerciţii militare în Marea Baltică, unde vor exersa lovituri nucleare asupra ţintelor din Rusia, Riabokov a declarat că „Federaţia Rusă şi-a exprimat în mod absolut direct şi fără echivoc atitudinea extrem de negativă faţă de astfel de pregătiri din partea europenilor”

„Aceste măsuri sunt însoţite de o retorică ostilă şi antirusă şi fac parte dintr-un proces general de militarizare accelerată a Europei, îndreptat în mod deschis împotriva ţării noastre”, a adăugat adjunctul şefului Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.

Declaraţiile sale intervin în condiţiile în care Rusia însăşi a început marţi trei zile de exerciţii şi antrenamente cu arme nucleare, mobilizând mii de soldaţi în ţară, în momentul în care preşedintele Vladimir Putin se află în vizită în China. Exerciţiul va aborda, de asemenea, „aspecte legate de antrenamentul comun şi de utilizarea armelor nucleare desfăşurate pe teritoriul Republicii Belarus”, a precizat Ministerul rus al Apărării.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ea este cea mai sexy arbitră de la CM 2026! A întors toate privirile la meciul Angliei
Capital.ro
Fonduri elvețiene pentru România: unde merg banii și ce domenii sunt vizate
Playtech.ro
Ce stricăciuni din locuință sunt despăgubite de asigurările facultative pentru casă. Ce trebuie să știe proprietarii
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Premierul desemnat Adrian Veștea a definitivat Programul de guvernare! Ce conține documentul de 68 de pagini. Care sunt prioritățile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?