Premieră după 10 ani. O navă maritimă a fost înmatriculată sub pavilion românesc

Pentru prima dată după de zece ani o navă maritimă care efectuează voiaje internaţionale, deţinută de un armator străin, va putea naviga sub pavilion românesc.
Filip Stan
24 mart. 2013, 12:58
Premieră după 10 ani. O navă maritimă a fost înmatriculată sub pavilion românesc

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Navale Române (ANR), transmis duminică Agerpres, port-containerul de 20.976 tdw. sub pavilion german „Hispania” a fost înmarticulat la pavilionul românesc, la cererea unei societăţi româneşti care a încheiat un contract de bare-boat (închiriere) pentru o perioadă de doi ani cu o persoană juridică străină dintr-un stat membru al UE.

Dreptul de arborare a pavilionului român s-a acordat navei Hispania, în conformitate cu legislaţia în vigoare, mai precis OG nr.42/1997 privind transportul maritim şi pe căi navigabile interioare, republicată cu modificările şi completările ulterioare, înmatricularea navei fiind transcrisă în registrul matricol al navelor în bare-boat, aprobat prin Ordinul 583/2004, al Ministrului Transporturilor„, se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al ANR, Monica Paraschiv.

Nava a primit efectiv dreptul de a naviga, după înmatriculare şi după obţinerea tuturor certificatelor tehnice şi a celor care atestă siguranţa şi securitatea navei, emise pe 22 martie 2013, în urma unei inspecţii efectuate de un ofiţer al ANR, care s-a deplasat în portul spaniol Valencia.

Potrivit sursei citate, în prezent se mai află înmatriculate sub pavilion român doar trei nave maritime, cargoul Albatros, deţinut de Academia Navală Mircea cel Bătrân, şi feriboturile Eforie şi Mangalia, aflate în proprietatea SNCFR. 

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?