Premierul Cehiei, inculpat pentru fraudă cu fonduri UE. Ar fi deturnat subvenţii de aproape 2 milioane de euro

Premierul Cehiei a fost inculpat pentru fraudă cu fonduri UE. Procuratura a anunţat luni că poliţia a cerut parchetului inculparea lui Andrej Babis, în legătură cu un dosar de presupusă fraudă cu subvenţii europene, relatează AFP şi dpa.
Alina Costache
31 mai 2021, 22:14
Premierul Cehiei, inculpat pentru fraudă cu fonduri UE. Ar fi deturnat subvenţii de aproape 2 milioane de euro
Premierul Cehiei, inculpat pentru fraudă

Premierul Cehiei, inculpat pentru fraudă. Poliţia bănuieşte că în 2007 Babis a transferat temporar ferma şi resort-ul „Cuibul de berze”, din apropiere de Praga, în afara holdingului său agro-alimentar Agrofert, pentru a beneficia de subvenţiile europene destinate micilor întreprinderi. Conform poliţiei, el ar fi deturnat astfel subvenţii de aproape 2 milioane de euro.

Omul politic şi de afaceri în vârstă de 66 de ani, de origine slovacă şi al cincilea cel mai bogat om din Cehia, potrivit Forbes, a negat că ar fi acţionat ilegal.

Documentaţia privind cazul numit de media afacerea ‘Cuibul de berze’ a fost remisă astăzi procurorului general, însoţită de o propunere de inculpare„, a anunţat într-un comunicat biroul procurorului din Praga.

Comunicatul notează că procurorul poate decide „inculparea, încetarea procedurii penale sau abordarea cazului în alt mod„.

Citeşte şi: MAE: Noi măsuri de intrare pe teritoriul Cehiei începând de luni. Sunt vizate şi persoanele care circulă din România

Premierul Cehiei, inculpat pentru fraudă

Poliţia a mai solicitat inculparea lui Babis şi în 2019, dar atunci un procuror a conchis că acuzaţiile sunt nefondate. În acelaşi an însă procurorul general a redeschis dosarul cu privire la Babis şi la asistenta sa Jana Mayerova.

Andrej Babis, ex-comunist şi fost colaborator al poliţiei secrete a anilor 1980, pe când fosta Cehoslovacie era „satelit” sovietic, este de asemenea acuzat de conflict de interese de către Comisia Europeană.

Premierul insistă că a transferat proprietatea holdingului Agrofert către două fonduri fiduciare tocmai pentru a evita un conflict de interese, dar registrele publice îl prezintă în continuare drept beneficiar efectiv al grupului.

Andrej Babis conduce în prezent un guvern minoritar de coaliţie format din mişcarea sa populist-centristă ANO (Da, în cehă) şi social-democraţi.

Dacă ANO s-a menţinut ani la rând la 30% în sondaje, recent formaţiunea a căzut în dizgraţia alegătorilor, nemulţumiţi de gestionarea pandemiei de către guvern. Cu puţin peste patru luni înaintea alegerilor legislative din octombrie a.c., ANO a ieşit pe poziţia a treia într-un sondaj realizat de agenţia Kantar CZ, weekendul trecut, cu 19%, după două coaliţii ale opoziţiei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România