Premierul cheamă oamenii în stradă

Periculos lucru. Îi cheamă cu lopeţi, cu sape, cu ce mai au prin bătătură.

11 feb. 2012, 21:19
Premierul cheamă oamenii în stradă

Spunând senin că e mulţumit de felul în care mişcă autorităţile în zăpadă şi că singura durere a guvernului sunt cetăţenii care stau în vreme ce militarii muncesc, Mihai Răzvan Ungureanu a împuşcat doi iepuri: s-a discreditat şi ca politician şi ca intelectual. Spuneam zilele trecute că principalul lui risc e să se facă de râs, în principal din cauza anturajului. Premierul a dat un prim semn de independenţă: e capabil, iată, să se facă de râs pe cont propriu.

Ce a zis premierul e o enormitate tehnică pentru că marea problemă sunt drumurile naţionale şi judeţene, unde nu face faţă statul cu utilaje, ce să facă cetăţeanul? Dar ce a zis Ungureanu e mai ales o enormitate politică. Ea ne întoarce, după câteva săptămâni de afişare tendenţioasă a respectului autorităţilor faţă de cetăţean, la luna mai 2010, când Traian Băsescu şi-a enunţat senin noua doctrină: ieşirea din criză înseamnă ca statul să nu mai dea nimic cetăţeanului. Pentru ca întreaga idee să devină morală cetăţenii au fost împărţiţi atunci în mai multe categorii: pensionari lacomi, invalizi infractori, poliţişti burtoşi şi beţivi, profesori care muncesc prea puţin sau doctori care au datoria democratică să spele putina. Atunci a început prăbuşirea PDL. Noul premier aduce completări neaşteptate. Nici el nu mai vrea să plătească la nesfârşit nemunca dar se referă la sinistraţi leneşi. Când nimeni nu se mai aştepta, reapare ideea statului-zero.

Culmea e că MRU nu era de vină pentru haosul care a lăsat nouă zile zeci de mii de oameni izolaţi în zăpadă. Acum este, pentru că şi-a asumat senin tot sistemul. Inclusiv declaraţiile de adio ale Ancăi Boagiu care ne spunea că nimeni nu e de vină pentru nimic şi pe care a refuzat demn să le comenteze. Ni-l putem închipui pe premier în elicopter, ascultând cum generalul Oprea îi povesteşte cum muncesc militarii în vreme ce sătenii înfometaţi îi privesc de la ferestre cu luciri canibalice în privire… Om eşti, cum să nu răbufneşti?

Şi aşa, ca idee. Cum se simte un istoric când află că i s-au organizat potemkiade? Că au fost deszăpezite prioritar localităţile unde vine în vizită de lucru? Se simte ca Ecaterina a doua?

Actualul premier şi-a construit până acum cariera politică în spaţii protejate fie graţios, ca la MAE, fie imperios, ca la SIE. În ambele zone n-a avut probleme de imagine pentru că se mişcă bine şi coerent în România gulerelor albe. Acum e faţă în faţă cu un mare număr de femei cu copii în braţe, bărbaţi nebărbieriţi la zi şi bătrâni atât de speriaţi, de săraci şi de singuri încât înţeleg cu greu marile imperative ale interesului national.

Problema lui e că vine primăvara şi în ţară nu e calm. Străzile cu zăpadă sunt mult mai primitoare decât cele acoperite cu cetăţeni furioşi. O asemenea atitudine nu scoate oamenii la deszăpezire dar i-ar putea aduce la desguvernare.

Spunând senin că e mulţumit de felul în care mişcă autorităţile în zăpadă şi că singura durere a guvernului sunt cetăţenii care stau în vreme ce militarii muncesc, Mihai Răzvan Ungureanu a împuşcat doi iepuri: s-a discreditat şi ca politician şi ca intelectual. Spuneam zilele trecute că principalul lui risc e să se facă de râs, în principal din cauza anturajului. Premierul a dat un prim semn de independenţă: e capabil, iată, să se facă de râs pe cont propriu.

Ce a zis premierul e o enormitate tehnică pentru că marea problemă sunt drumurile naţionale şi judeţene, unde nu face faţă statul cu utilaje, ce să facă cetăţeanul? Dar ce a zis Ungureanu e mai ales o enormitate politică. Ea ne întoarce, după câteva săptămâni de afişare tendenţioasă a respectului autorităţilor faţă de cetăţean, la luna mai 2010, când Traian Băsescu şi-a enunţat senin noua doctrină: ieşirea din criză înseamnă ca statul să nu mai dea nimic cetăţeanului. Pentru ca întreaga idee să devină morală cetăţenii au fost împărţiţi atunci în mai multe categorii: pensionari lacomi, invalizi infractori, poliţişti burtoşi şi beţivi, profesori care muncesc prea puţin sau doctori care au datoria democratică să spele putina. Atunci a început prăbuşirea PDL. Noul premier aduce completări neaşteptate. Nici el nu mai vrea să plătească la nesfârşit nemunca dar se referă la sinistraţi leneşi. Când nimeni nu se mai aştepta, reapare ideea statului-zero.

Culmea e că MRU nu era de vină pentru haosul care a lăsat nouă zile zeci de mii de oameni izolaţi în zăpadă. Acum este, pentru că şi-a asumat senin tot sistemul. Inclusiv declaraţiile de adio ale Ancăi Boagiu care ne spunea că nimeni nu e de vină pentru nimic şi pe care a refuzat demn să le comenteze. Ni-l putem închipui pe premier în elicopter, ascultând cum generalul Oprea îi povesteşte cum muncesc militarii în vreme ce sătenii înfometaţi îi privesc de la ferestre cu luciri canibalice în privire… Om eşti, cum să nu răbufneşti?

Şi aşa, ca idee. Cum se simte un istoric când află că i s-au organizat potemkiade? Că au fost deszăpezite prioritar localităţile unde vine în vizită de lucru? Se simte ca Ecaterina a doua?

Actualul premier şi-a construit până acum cariera politică în spaţii protejate fie graţios, ca la MAE, fie imperios, ca la SIE. În ambele zone n-a avut probleme de imagine pentru că se mişcă bine şi coerent în România gulerelor albe. Acum e faţă în faţă cu un mare număr de femei cu copii în braţe, bărbaţi nebărbieriţi la zi şi bătrâni atât de speriaţi, de săraci şi de singuri încât înţeleg cu greu marile imperative ale interesului national.

Problema lui e că vine primăvara şi în ţară nu e calm. Străzile cu zăpadă sunt mult mai primitoare decât cele acoperite cu cetăţeni furioşi. O asemenea atitudine nu scoate oamenii la deszăpezire dar i-ar putea aduce la desguvernare.