Premierul Ciolacu, veşti bune pentru români: „Vom mări salariul minim, vom mări salariile”

Premierul României, Marcel Ciolacu, susține că în România sunt prea multe excepții în privința taxelor, dar confirmă majorarea salariului minim din septembrie.
Mircea Filipescu
21 iul. 2023, 12:34
Premierul Ciolacu, veşti bune pentru români:

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri creșterea salariului minim. „În Germania, de exemplu, anul trecut a crescut de trei ori. Este un mecanism prin care îți ții lucrătorii în țară. E adevărat, acest lucru trebuie suportat de către economia reală. Dacă vor fi scoase o parte din facilități, de exemplu în construcții, discuțiile sunt foarte clare, ca să și mărim salariul minim (…) Vom mări salariile, astfel încăt să nu piardă nimeni la salariu”, a spus Ciolacu.

Salariul minim va crește de la 1 septembrie la 3.300 de lei brut și la 4.500 de lei în construcții

Premierul României, Marcel Ciolacu, susține că în România sunt prea multe excepții în privința taxelor. „Cei de la Comisia Europeană au dreptate: nu puteți să veniți cu mai multe tipuri de TVA. De ce la cluburi e 5% TVA? Sunt mult prea multe excepții în România! Ce vrem? Să pierdem fondurile europene? Eu nu vreau asta”, a spus Ciolacu.

Declarația premierului apare după ce Radu Oprea, ministrul Economiei, a declarat că nu înțelege care este rostul cotei de TVA de 5% la ambarcațiunile de lux, propusă de Coaliție, adăugând că „pe majoritatea românilor, care sunt plătiți cu salariul minim pe economie, nu-i încălzește”. El a mai precizat că este momentul să renunțăm la acest TVA preferențial pentru iahturile de lux.

Salariul minim va crește de la 1 septembrie la 3.300 de lei brut și la 4.500 de lei în construcții

Coaliția analizează și un pachet de măsuri fiscale, printre care eliminarea unor facilități fiscale, dorită de premierul Marcel Ciolacu, în contextul în care pierderile rezultate din acordarea de facilități fiscale s-ar ridica la 75 de miliarde de lei.

Sursele citate de Digi 24 susțin că s-a convenit cu oficialii de la Comisia Europeană ca din septembrie să fie doar două cote de TVA.

În acest moment există multe derogări de la cota de 19%, cum ar fi cea de 5% pentru cultură, cărți, manuale școlare, unele servicii turistice, tranzacțiile imobiliare, mâncarea pentru animale.

Comisia Europeană cere să nu mai existe aceste derogări, și acest lucru ar însemna ca 5% TVA să nu mai existe decât pentru protezele medicale.

Ar urma să rămână TVA redus, la 9%, pentru alimente, medicamente și pentru serviciile HORECA.  Modificările fiscale ar urma să privească și impozitele plătite de marile companii, dar discuțiile din Coaliție sunt greoaie, pentru că PSD și ministrul liberal al Finanțelor, Marcel Boloș, susțin luarea acestor decizii, în timp ce PNL se opune, chiar criticându-l pe propriul ministru.

O nouă rundă de negocieri pe acest subiect va avea loc între liderii Coaliției luni.

Citește și: Robotul Ion a fost concediat! Premierul Ciolacu rămâne fără ”consilierul” AI: ”Eu cred foarte mult în inteligența naturală”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT