Dacian Cioloş a vizitat o grădiniţă din Dâmboviţa: „Am întâlnit copii veseli. Mi-au dat energie pentru tot anul” FOTO

Premierul Dacian Cioloș a vizitat, marţi, grădinița din Podu Cristinii, comuna Potlogi, județul Dâmbovița, unitate de învățământ cu 14 copii înscriși. 11 dintre aceștia sunt eligibili pentru a beneficia de tichete sociale prin programul Fiecare Copil în Grădiniţă.
Iulian Tudor
05 ian. 2016, 11:42
Dacian Cioloş a vizitat o grădiniţă din Dâmboviţa:

La grădinița din Podu Cristinii, comuna Potlogi am întâlnit copii veseli. Copiii sunt foarte încrezători în ceea ce privește viitorul și mi-au dat și mie energie cât pentru tot anul. Știu că pentru unii părinți este mai dificil să-și trimită copiii la grădiniță dar grădinița înseamnă o șansă în plus în viață pentru fiecare copil, o șansă care merită acordată și care răsplatește peste ani efortul oricât ar fi de mare„, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.

Vizita lui Dacian Cioloş la grădiniţa din Potlogi, județul Dâmbovița, are loc în contextul în care, marţi, Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică, pentru 10 zile, normele de implementare a Legii 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Mi se pare important să vedem cum putem aborda în mod integrat această problemă a dificultăților din comunitățile mai sărace, mai ales din mediul rural, să tratăm și problema sărăciei împreună cu accesul la educație, la serviciile medicale și la alte tipuri de servicii sociale. Mi se pare că programul Fiecare Copil în Grădiniţă (FCG) este o piesă din acest puzzle pe care trebuie să vedem cum îl construim„, a declarat primul-ministru Dacian
Cioloș.

Premierul a fost însoțit, în cadrul vizitei efectuate la grădinița din Podu Cristinii, de ministrul Muncii, Ana Costea, și
ministrul Educației, Adrian Curaj.

Legea 248/2015, adoptată de parlament și promulgată de președintele României, transformă în program național programul-pilot Fiecare Copil în Grădiniță, inițiat în 2010 de Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Ministerul Educației. Obiectivele programului sunt reducerea abandonului școlar și a numărului de persoane care riscă să sufere de pe urma sărăciei şi excluziunii sociale.

În mod concret, „Fiecare Copil în Grădiniță” încurajează participarea la învățământul preșcolar al copiilor cu vârste între 3 și 6 ani, proveniți din familii cu venituri lunare mai mici de 284 de lei/membru de familie, prin acordarea unui tichet social de 50 de lei/lună pentru fiecare copil înscris la grădiniță.

Potrivit unei estimări preliminare a Ministerului Muncii, 111.000 de copii din familii defavorizare vor putea beneficia de tichete sociale, condiţionate de prezenţa la grădiniţă.

La elaborarea normelor de implementare a actului normativ menționat, care ar putea fi adoptate prin hotărâre de guvern, au colaborat Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii și cel al Educației, cu participarea reprezentanților Asociației Ovidiu Ro, grupul de lucru fiind moderat de Cancelaria Primului-Ministru.

Normele supuse dezbaterii publice încearcă să reproducă fidel mecanismul de funcționare a programului-pilot: acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența copiilor la grădiniță, educatorii vor ține prezența, iar copii elgibili vor fi identificați de primării. Întreg procesul a fost gândit cât mai simplu și flexibil, cu scopul de a facilita accesul copiilor la grădiniță.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Președintele din SuperLiga care vrea să renunțe la fotbal și să intre în politică: „Mă gândesc serios”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România