Într-o intervenție la B1 TV, Ilie Bolojan a respins acuzațiile potrivit cărora el sau PNL ar reprezenta un obstacol în negocierile pentru noul Executiv și a afirmat că adevărata problemă este lipsa unei soluții concrete din partea celor care au provocat criza politică.
Premierul demis susține că PSD și AUR și-au demonstrat forța parlamentară în momentul în care au reușit să treacă moțiunea de cenzură și să demită Guvernul. În schimb, partidele care au rămas în coaliție (PNL, USR și UDMR) nu au reușit să reziste votului din Parlament, ceea ce, în opinia lui Bolojan, arată că actuala formulă nu mai dispune de susținerea necesară.
Bolojan consideră că responsabilitatea pentru ieșirea din blocajul politic aparține în primul rând celor care au provocat căderea Guvernului. Acesta a remarcat că, deși au trecut deja două săptămâni de la adoptarea moțiunii de cenzură, PSD și AUR nu au prezentat public o formulă de guvernare și nici nu și-au asumat explicit formarea unei noi majorități.
„Nu fac eu aprecieri vis-a-vis de ce ar trebui să facă domnul președinte, dar, într-o logică politică, Partidul Social Democrat a inițiat această moțiune de cenzură împreună cu AUR și, reușind să demită Guvernul, au probat că sunt în stare să facă o majoritate.
Partidele care au rămas în coaliție, PNL, USR, UDMR, în momentul în care n-au reușit să reziste acestei moțiuni, au probat că nu au capacitatea, cel puțin asta este poza de moment, să facă o majoritate. Pe cale de consecință, cei care au pus în practică această decizie au o responsabilitate morală să vină și cu soluțiile și nu i-a oprit nimeni ca, timp de două săptămâni — pentru că sunt deja două săptămâni de la data moțiunii — să vină și să anunțe public că își asumă răspunderea și că vin cu o anumită propunere, dar vedeți că nu fac asta”, a spus Bolojan.
„(…) Bolojan nu este astăzi o piedică în formarea unei majorități, pe care partidul care a dinamitat coaliția în mod iresponsabil probează că, astăzi, din păcate, nu are soluții. Deci acolo este răspunderea. Asta este adevărul.
Ceea ce trebuie să facem este să acționăm pentru ca Guvernul să poată funcționa în această perioadă, să nu existe, așa cum v-am spus, o perioadă în care Guvernul nu lucrează, în care România, datorită acestei conjuncturi a accesării fondurilor europene, nu își poate permite să aibă un Guvern care nu lucrează la capacitate. Asta trebuie să facem și, sigur, în perioada următoare să vedem care va fi soluția, pentru că avem nevoie de un Guvern”, a declarat Ilie Bolojan la B1TV.