Premierul Finlandei, Sanna Marin, acceptă să facă test antidrog, după apariţia în spațiul public a înregistrărilor controversate de la petrecere

Premierul Finlandei, Sanna Marin, în vârstă de 36 de ani, a declarat că nu are nicio problemă în a fi suspusă unui test antidrog, după scandalul izbucnit de înregistrarea video devenită virală pe internet, în care apare dansând la o petrecere.
Alina Costache
18 aug. 2022, 23:46
Premierul Finlandei, Sanna Marin, acceptă să facă test antidrog, după apariţia în spațiul public a înregistrărilor controversate de la petrecere

Potrivit unor zvonuri, șefa guvernului finlandez ar fi consumat droguri la acea petrecere, deși a negat vehement acest lucru. Sanna Marin a mărturisit că nu are nimic de ascuns și că e pregătită în orice moment să facă un test antidrog.

„Nu am nimic de ascuns. Nu am consumat droguri şi, în consecinţă, nu am nicio problemă să fac un test”, a declarat Sanna Marin, conform AFP și Agerpres.

În mai multe clipuri postate pe Instagram Stories, Sanna Marin este văzută dansând exuberant cu mai mulţi prieteni, iar pe fundal se aud persoane strigând despre cocaină.

„Aceste imagini sunt private, au fost filmate în locuri private. Petreceam o seară cu prieteni”, a explicat Sanna Marin. Ea a subliniat dreptul său de a-şi petrece timpul liber la fel cum o fac cei de vârsta ei, declarând pentru postul de radio Yle că speră că lumea va accepta acest lucru şi că finlandezii „trăiesc în democraţie”.

Acest mod de a-și petrece timpul liber a fost aspru criticat de unii finlandezi, argumentând că nu e un comportament demn de un prim-ministru. Alții, însă, au spus că nu e nimic greșit în a merge la petreceri private și a te distra cu prietenii.

Reacții la înregistrările cu Sanna Marin ajunse pe internet

Deputatul Mikko Karna din Partidul de Centru, membru al coaliţiei guvernamentale conduse de Sanna Marin, a scris joi pe Twitter că „ar fi înţelept” ca şefa executivului să se supună „voluntar unui test de depistare de droguri”.

Antti Lindtman, liderul deputaţilor Partidului Social-Democrat (SDP), a declarat într-o conferinţă de presă că premierul are sprijinul acestui grup parlamentar. „Nu văd o mare problemă în faptul că dansează cu prieteni la un eveniment privat”, a spus el. În ceea ce priveşte testul antidrog, rămâne la latitudinea ei, a adăugat Lindtman.

Sanna Mirella Marin este o politiciană finlandeză care ocupă în prezent funcția de prim-ministru al Finlandei din 10 decembrie 2019. Este cel mai tânăr premier din istoria Finlandei. Membră a Partidului Social Democrat, face parte din Parlamentului Finlandei din 2015 și a fost ministru al transporturilor și comunicațiilor între 6 iunie 2019 și 10 decembrie 2019.

 

 

 

 

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Echipa de start a Universității Craiova pentru duelul cu Getafe! Cele două dileme ale lui Filipe Coelho. Exclusiv
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT