Premierul Ilie Bolojan, previziuni optimiste referitoare la situația economică a României: „La finalul acestui an, inflația va fi redusă și de la jumătatea anului vom lua măsuri de redresare economică”

Până la finalul lunii ianuarie, Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea pe pachetul trei de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Măsurile cuprinse în acest pachet vizează reducerea aparatului din instituţiile centrale, în serviciile deconcetrate, interdicţia cumulului pensiei cu salariul, eliminarea pensionării anticipate, reducerea perioadei de şomaj. Premierul Ilie Bolojan crede cu tărie că aceste măsuri vor duce, până la finalul anului, la scăderea deficitului sub cel programat de 8,4%.
Oana Anghel
13 ian. 2026, 21:33
Premierul Ilie Bolojan, previziuni optimiste referitoare la situația economică a României:

Premierul Ilie Bolojan anticipează că, deja în a doua parte a anului, se poate intra deja pe aplicarea de măsuri pentru relansare economică.

„Să echilibrăm lucrurile și să ne recâștigăm credibilitatea ca țară și ca în fața partenerilor noștri, în fața instituțiilor financiare, în așa fel încât anul acesta terminăm cu un deficit sub cel programat de 8,4%, iar pentru ca anul viitor să ajungem la ținta pe care România și-a asumat-o pentru a reduce acest deficit. Noi cheltuim cu 25% mai mult ca țară decât ne putem permite în fiecare an, iar pentru cele aproximativ 30 de miliarde de euro pe care le cheltuim suplimentar, plus datoriile pe care le-am contractat în anii anteriori, plătim în fiecare an dobânzi care se ridică la 11-12 miliarde de euro și, deci, din PIB-ul României, 3% din PIB reprezintă doar dobânzile.

Gândiți-vă că dacă nu luăm măsuri să ne reducem cheltuielile, să ne creștem veniturile, practic dobânzile pe care le plătim, an de an în creștere, pentru că sumele sunt tot mai mari, deci baza este tot mai mare, nu vor face decât să ne ducă în situația în care practic Guvernul nu mai are bani de dezvoltare, nu mai are bani de servicii de bază.

Înseamnă că, la finalul acestui an, inflația va fi mult redusă și lucrurile vor fi stabilite în așa fel încât, treptat-treptat, pe măsură ce intrăm în a doua jumătate a anului, să luăm măsuri pentru relansare economică.

Citeste si Cum explica Ilie Bolojan eliberarea din funcţia de ministru al Educaţiei a lui Daniel David abia după 22 de zile: „Demisia domnului David s-a suprapus cu perioada de sărbători”

Fondul problemei este ca, pe deoparte, în jumătatea anului trecut pe care am închis-o și în această primă jumătate, să ne echilibrăm bugetele, dar pe fond să putem lucra la o relansare economică, la măsuri care să facă să avem o economie pe baze mult mai sănătoase decât avem astăzi”, a declarat premierul Bolojan într-un interviu acordat TVR.

Prim-ministrul afirmă că s-a ajuns la un consens în coaliție pe măsurile de asuteritate din pachetul 3, în sepcial în ceea ce privește elementele de bază și aspectele tehnice. În zilele următoare, dealiile tehnice vor trebui validate.

„Așa cum am procedat la finalul anului trecut când s-a închis ultima ședință de coaliție, am dat un comunicat de presă în care toate aceste lucruri au fost stabilite, deci elementele de bază sunt stabilite, am convenit și aspectele tehnice și mai e nevoie de o validare acestor detalii tehnice care ar trebui să se facă săptămâna viitoare, în așa fel încât în baza auditării fiecărei instituții din România să se ia deciziile legate de reducerea de cheltuiel acolo unde este necesar și acolo unde într-adevăr se introduce lucrul”, a explicat premierul Bolojan.

Citeste si Ilie Bolojan, despre scandalul în care este implicat ministrul Justiției, Radu Marinescu: „Plagiatul este o formă de furt”

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Cine este patronul din fotbal, cu o avere de 7 miliarde de euro, dispus să plătească taxa de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz, cerută de Iran
Capital.ro
RCA 2026. Șoferii care pot obține reduceri de până la 50% la asigurarea mașinii. Ce trebuie să faceți când încheiați polița
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
„Medicamentul” din farfurie gătit în numai 40 de minute și cu un gust incredibil. Secretele „bucătăriei săracului”
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți