Premierul Marcel Ciolacu, surprins de decizia lui Crin Antonescu: „Vom avea o discuţie”

Avem în exclusivitate prima reacție a liderului coaliției, prim-ministrul Marcel Ciolacu dupa anunțul lui Crin Antonescu ca suspenda unilateral acordul de coalitie prin care era desemnat candidat unic la alegerile prezidențiale. Premierul a fost uimit de acest anunt si va incerca sa discute cu Crin Antonescu.
Filip Stan
05 ian. 2025, 11:10
Premierul Marcel Ciolacu, surprins de decizia lui Crin Antonescu:

România TV a anunţat, în exclusivitate, că liderul PSD Marcel Ciolacu s-a arătat surprins de decizia lui Crin Antonescu de a se autosuspenda din calitatea de candidat al Coaliţiei şi a anunţat că va avea o discuţie cu acesta.

„Nu am vorbit cu domnul Antonescu, a spus Marcel Ciolacu, după ce Crin Antonescu a anunțat că își suspendă unilateral candidatura la alegerile prezidențiale. „Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sigur o să vorbesc pe data de 8 ianuarie, când avem coaliție și vedem ce e de făcut”, a declarat Ciolacu şi pentru Digi 24, la o zi după anunțul făcut de Crin Antonescu.

„Important e să ne concentrăm pe drumul proeuropean al României”, a subliniat premierul.

Întrebat dacă a anunțat pe vreunul dintre liderii partidelor PNL, PSD și UDMR că își va suspenda candidatura la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu a răspuns:

„Da, pe cei pe care i-am avut la îndemână i-am anunțat – pe dl. Bolojan și pe dl. Kelemen”, a spus Antonescu la Antena 3 CNN.

El a spus că pe Marcel Ciolacu nu l-a anunțat „pur și simplu pentru că domnia sa nu e în aceeași localitate cu mine, dar mesajul este același pentru toți”.

Crin Antonescu nu a vrut să dezvăluie cum au reacționat Ilie Bolojan și Kelemen Hunor atunci când i-a anunțat că își suspendă candidatura la prezidențiale.

Crin Antonescu: Nu aş vrea ca societatea să scape de Călin Georgescu printr-o măsură represivă. Dacă românii votează „pentru”, atunci asta ar trebui să fie soarta noastră

Întrebat dacă a fost dezamăgit de faptul că nu a venit un sprijin real, în spațiul public, din partea liderilor Coaliției, fostul lider PNL a răspuns: „Nu, eu sunt totuși un veteran, nu mai lucrez de mult cu iluzii. Dar nici domnul Ciolacu, nici domnul Bolojan nu aveau a face alte declarații decât cele pe care le-am făcut. A rămas, însă, această idee că e definitivată sau validată hotărârea partidelor pe care dânșii le conduc. Eu, în discuția pe care am avut-o în 22 decembrie înainte de a formaliza dânșii acest document, le-am și propus să amâne anunțul public până ce aceste proceduri sunt îndeplinite, dânșii au invocat autoritatea de lideri, care, din punctul meu de vedere, a fost foarte credibil și s-a evocat urgența. Eu am admis că e urgent, am luat de bun angajamentul unor lideri pe care n-am de ce săi bănuiesc că n-ar avea deplină autoritate și, repet, am fost și eu de acord că e urgent. Văzând că nu mai e chiar atât de urgent, cred că au și răgazul să-și îndeplinească toate procedurile și să ia o decizie gândindu-se bine încă o dată”.

Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea membrilor Coaliţiei. „Eu declar suspendat acest acord şi, în consecinţă, şi calitatea mea de candidat. Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a spus, sâmbătă seară, Antonescu la Digi 24.

Crin Antonescu anunţă şi judecă: „Am pus pe pauză lucrurile până se limpezesc, nu lucrez cu iluzii”. Marcel Ciolacu, singurul lider care nu a fost sunat înainte de anunţul public

Politologul Cristian Preda apreciază sâmbătă seară, după ce Crin Antonescu a anunțat că se suspendă din calitatea de candidat comun la alegerile prezidențiale din partea coaliției PSD-PNL-UDMR că fostul lider PNL „face fițe”.

„A rezistat oare mai puțin decât doctorul Cârstoiu? Sau îl imită pe Ciolacu, care zice azi „da”, iar mâine – „nu”?”, a scris Preda pe pagina sa de Facebook, făcând referire la managerul Spitalului Universitar din București, medicul Cătălin Cârstoiu.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Gafa uriașă de arbitraj în FC Argeș – Petrolul 1-0: „Fault grosolan!”. Verdictul lui Cristi Balaj pentru roșul văzut de Matos
Capital.ro
Românii care produc energie trebuie să fie atenți la facturi. Se schimbă mecanismul de compensare
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România