Premierul tehnocrat al Italiei, Mario Monti, a demisionat

Premierul tehnocrat al Italiei, Mario Monti, i-a prezentat demisia, vineri seară, preşedintelui Giorgio Napolitano, informează AFP citat de Mediafax.
Filip Stan
21 dec. 2012, 18:37
Premierul tehnocrat al Italiei, Mario Monti, a demisionat

În cursul şedinţei de guvern, Monti a anunţat că va merge la sediul Preşedinţiei pentru a-i prezenta demisia sa şi cea a întregului Cabinet.

Preşedintele Consiliului italian de Miniştri Mario Monti i-a transmis încă de sâmbătă preşedintelui Giorgio Napolitano că intenţionează să îşi prezinte demisia.

Premierul Italiei, Mario Monti „nu consideră posibil să îşi continue mandatul şi şi-a manifestat, ca atare, intenţia de a îşi prezenta demisia„, se arată în comunicat, care apare în urma anunţului lui Silvio Berlusconi de potrivit căruia va candida în cadrul viitoarelor alegeri legislative, la începutul lui 2013.

În vârstă de 69 de ani, Mario Monti a preluat funcţia de premier al Italiei în noiembrie 2011, după ce a fost  comisar european cu responsabilitate pentru piaţa internă, servicii, vamă şi al impozitării din 1995 până în 1999, iar apoi pentru concurenţă din 1999 până în 2004.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Florin Tănase, sacrificii uriaşe să joace pentru FCSB: „A luat taxi de la Belgrad până la Timişoara ca să intre cât mai repede!”
Capital.ro
Călin Georgescu și George Simion, refuz total. Tot planul și speranțele privind „turul 2 înapoi” s-au năruit
Playtech.ro
Când poate fi demolată o construcție ridicată fără autorizație, chiar dacă e pe teren privat
Adevarul
Mobilizare pentru Autostrada Bucureștiului: circulăm la vară pe A0 între A2 și A3. Stadiul lucrărilor
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
După venirea lui Moruțan, Craioveanu a spus cine a fost ”ultimul geniu” al Rapidului: ”Senzațional, la alt nivel!”
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil