Preoţi, profesori şi medici, printre persoanele arestate în cadrul anchetei din Canada

Membri ai serviciilor de securitate, lideri religioşi, profesori, părinţi adoptivi sau voluntari, medici şi asistente se numără printre cele 348 de persoane arestate în urma anchetei poliţiei din Toronto care a vizat destructurarea unei reţele internaţionale de pornografie infantilă.
Iulian Tudor
15 nov. 2013, 09:56
Preoţi, profesori şi medici, printre persoanele arestate în cadrul anchetei din Canada

Ancheta poliţiei din Toronto, care a durat trei ani, a condus la salvarea a 386 de copii şi la arestarea a 348 de persoane în întreaga lume. Printre cei arestaţi se numără şase oficiali din cadrul serviciilor de securitate, nouă lideri religioşi, 40 de profesori, trei părinţi adoptivi, 32 de voluntari şi nouă medici şi asistente, se arată în comunicatul oficial al poliţiei din Toronto, scrie Mediafax.

Proiectul, denumit Project Spade, care a condus la 50 de arestări în Ontario, 58 în restul Canadei, 76 în Statele Unite şi 164 în alte părţi ale lumii, a fost dezvăluit în cadrul unei conferinţe de presă susţinute joi la sediul poliţiei.

Inspectorul Joanna Beaven-Desjardins, şefa Unităţii de infracţiuni sexuale, a declarat că investigaţia a fost lansată după ce ofiţeri sub acoperire din cadrul departamentului care se ocupă de combaterea exploatării copiilor au stabilit, în octombrie 2010, contactul pe Internet cu un bărbat care partaja imagini foarte explicite cu copii abuzaţi sexual.

„Ofiţerii au urmărit firul pe Internet şi au ajuns la un bărbat care locuia în Toronto şi care conducea o companie de producere şi distribuire de filme cu persoane exploatate de la o adresă din oraş”, a declarat ea.

„Compania deţinea un website – www.azovfilms.com – unde clienţii din întreaga lume plasau comenzi pentru a li se trimite filme prin e-mail sau Interent. Ancheta noastră crede că multe dintre aceste filme se încadrează în definiţia pornografiei infantile din Codul Penal canadian”, a adăugat ofiţerul.

Bănuind că multe dintre aceste filme sunt exportate în Statele Unite, poliţia din Toronto a cerut asistenţă United States Postal Inspection Service (USPIS) şi astfel a fost demarată o anchetă comună.

În mai 2011, ofiţerii au executat numeroase mandate de arestare în mai multe locuri din Toronto. După patru zile de catalogare a sute de filme şi computere, au fost confiscaţi 45 de terabytes de date.

„Acesta este echivalentul unei grămezi de hârtie cât 1.500 de Turnuri Naţionale Canadiene (CN Tower, turn de telecomunicaţii din Toronto, cu înălţimea de 553,33 de metri – n.red.)”, a explicat Beaven-Desjardins. Au fost executate mandate de arestare şi la reşedinţa proprietarului companiei unde ofiţerii au găsit sute de mii de imagini şi înregistrări video ce detaliau acte sexuale oripilante cu copii foarte mici.

Brian Way, în vârstă de 42 de ani, din Toronto, a fost inculpat pentru 24 de capete de acuzare, inclusiv pentru pornografie infantilă şi conducerea unei organizaţii infracţionale.

„Credem că este pentru prima dată în Canada când cineva este acuzat că face parte dintr-o reţea infracţională cu referire la pornografia infantilă”, a afirmat Beaven-Desjardins.

„Se presupune că firma lui avea venituri ce depăşeau patru milioane de dolari în perioada de operare. Se presupune, de asemenea, că el a plătit persoane pentru filmarea unor copii în ţări est-europene în scopul de a produce unele dintre filmele pe care le vindea online”, a continuat ea.

Producătorii filmelor de exploatare a copiilor, vândute exclusiv prin intermediul companiei lui Way, au fost condamnaţi în ţările respective.

Majoritatea filmelor erau produse în Ucraina şi România„, a adăugat Beaven-Desjardins, în apartamente şi curţi private sau saune dubioase.

„Cu asistenţă din partea departamentului de combatere a criminalităţii tehnologice, ofiţerii au putut recrea baza de date a clienţilor folosită de Azov films pentru a distribui materialul în întreaga lume”, a continuat a.

„Ofiţerii de la combatarea exploatării copiilor, cu asistenţă din partea Strategiei Provinciale din Ontario pentru Protejarea Copiilor de Abuzuri Sexuale şi Exploatare pe Internet, au petrecut luni întregi analizând materialul confiscat pentru a stabili cine sunt clienţii. Această informaţie a fost trimisă apoi prin intermediul Centrului de Coordonare Naţională privind Exploatarea al Poliţiei Călare canadiene şi Interpol în peste 50 de ţări”, a explicat ofiţerul.

Poliţia din Toronto a colaborat cu numeroase agenţii de securitate în timpul operaţiunii, inclusiv din Australia, Spania, Mexic, Africa de Sud, Hong Kong, Norvegia, Irlanda, Grecia, Gibraltar şi Suedia.

Cooperarea internaţională este cel mai eficient mod de a identifica, urmări şi combate persoanele care exploatează sexual copiii, fără graniţe, a declarat inspectorul Ferald O’Farrell din cadrul USPIS.

„Aceşti 386 de copii au vieţile compromise pentru totdeauna”, a adăugat el. „Imaginile cu ei au devenit o înregistrare permanentă. În această operaţiune, victimele erau toate în perioada premergătoare pubertăţii, unele cu vârste de doar cinci ani”.

O’Farrell a declarat că investigaţiile s-au extins la toate segmentele societăţii. Acestea au inclus un avocat şi un antrenor de baseball din statul Washington, care a pledat vinovat de producerea a peste 500 de înregistrări video cu copii – cu vârste mai mici de 16 ani – care au fost molestaţi sexual; un angajat al unei şcoli din Georgia care a pledat vinovat pentru primire de pornografie infantilă în timp ce lucra în Japonia şi un sergent de poliţie din Texas care ca pledat vinovat pentru producerea unei înregistrări video cu un copil implicat în comportament sexual explicit.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Proiectul gigant care putea revoluționa fotbalul românesc. Cum trebuia să arate arena Cotroceni și cine s-a opus
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Program bănci de Crăciun Zilele în care vor avea program scurt şi în care vor fi închise
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet