Slujbă la Săvârşin pentru Regina Ana: Participă principesa Margareta şi principele Radu

Principesa Margareta şi Principele Radu au asistat, duminică, la Biserica Ortodoxă din comuna Săvârşin, la o slujbă de comemorare a Reginei Ana, alături de câteva zeci de persoane, unele venite de la zeci de kilometri depărtare. 
Filip Stan
07 aug. 2016, 11:23
Slujbă la Săvârşin pentru Regina Ana: Participă principesa Margareta şi principele Radu

Câteva zeci persoane, unele venite de la zeci de kilometri depărtare, participă, duminică, în Biserica Ortodoxă din comuna Săvârşin, judeţul Arad, la prima slujbă de comemorare a Reginei Ana desfăşurată în ţară în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu.

Slujba a început la ora 11.45 şi a fost oficiată de către Arhiepiscopul Aradului, dr. Timotei Seviciu.

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au ajuns la Săvârşin încă de vineri şi rămân la castel până luni.

În Biserica Ortodoxă din comuna Săvârşin, acolo unde se află castelul regal, slujbe în memoria Reginei Ana se oficiază în fiecare zi, iar clopotele bisericii bat în fiecare seară.

„A fost un om adevărat, devotat Regelui, devotat poporului cu care a fost în permanent contact şi mai ales celor de aici din Săvârşin, pe care i-a iubit, i-a preţuit, respectat şi a fost alături de comuntatea noastră când s-a putut. Regele Mihai şi Regina Ana veneau la slujbele oficiate în biserica noastră îndeosebi, în special, de Crăciun, la sărbătorile de iarnă, pentru că atunci petreceau mai mult timp aici, la Săvârşin. O femeie demnă, tenace, credincioasă, puternică şi în acelaşi timp şi mamă şi o familistă adevărată. Tot timpul vorbea cu sătenii, Săvârşinul este locul de suflet al Majestatilor Lor Regale, tot timpul erau foarte apropiaţi de oamenii de aici şi oamenii de ei”, a declarat părintele paroh al Bisericii Ortodoxe din comuna Săvârşin, Călin Mădăluţă, conform Mediafax. 

Pentru localnicii din Săvârşin membrii Familiei Regale erau foarte apropiaţi.

CITEŞTE ŞI În ce condiţii vine regele Mihai în România la funeraliile Reginei Ana. Principesa Irina nu va participa la înmormântare

Regele Mihai vrea să participe la funeraliile Reginei Ana şi va veni în România, dacă nu se va simţi slăbit. Este aşteptat şi nepotul reginei, Nicolae, dar Principesa Irina va lipsi de la înmormantarea mamei sale „din motive personale”.

Guvernul României a declarat ziua e 13 august, în care va avea loc înmormântarea Reginei Ana, la Curtea de Argeş, zi de doliu naţional.

Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viață luni, pe 1 august, la Spitalul din Morges, în Elveția, funeraliile urmând să se desfăşoare în perioada 9-13 august 2016, după cum a anunţat Casa Regală.

„În memoria personalității celei care a fost Ana de România, Guvernul a declarat 13 august 2016 zi de doliu național. În această zi, toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul va fi arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și aerogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

CITEŞTE ŞI Un spaţiu public din Bucureşti ar putea purta numele Reginei Ana

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT