Preşedintele ceh susţine că jihadiştii profită de criza migratorie

Președintele ceh Milos Zeman i-a acuzat marți pe jihadiști că utilizează criza migratorie drept acoperire pentru a se infiltra în Uniunea Europeană.
Filip Stan
25 nov. 2015, 06:57
Preşedintele ceh susţine că jihadiştii profită de criza migratorie

Este naiv să credem că nu există nicio legătură între valul de migranți și terorism, că ar trebui să presupunem că valul de migranți nu cuprinde jihadiști potențiali„, a declarat șeful statului ceh în cadrul unei întâlniri cu comandamentul armatei, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Şoc la palatul prezidenţial din Praga. Drapelul naţional, furat peste noapte. Ce a apărut în locul lui VIDEO

Pericolul se apropie de frontierele noastre„. Chiar dacă „nu putem, bineînțeles, să le estimăm numărul, unii dintre ei au luat parte la atacurile de la Paris” în 13 noiembrie, soldate cu cel puțin 130 de morți, a adăugat el.

Președintele ceh—de stânga, în vârstă de 71 de ani — a citat din nou rapoarte ale serviciilor de informații care arată că unii jihadiști au utilizat Republica Cehă ca poartă de intrare în UE. Săptămâna trecută, Milos Zeman participase la o adunare antiimigrație și antiislam organizată la Praga de o mișcare xenofobă, în compania unor politicieni de extremă dreaptă și a unei unități paramilitare.

Cunoscut deja pentru unele declarații controversate, el a acuzat islamul că este ‘o cultură a asasinilor și a urii religioase’. La rândul său, premierul ceh Bohuslav Sobotka l-a criticat vehement pe președinte, indicând că acesta nu ar fi trebuit să participe la ‘reuniunea unei secte xenofobe’. Aproape 70 % dintre cehi se opun intrării migranților și refugiaților în țara lor, potrivit unui sondaj recent.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
BBC l-a făcut praf pe Istvan Kovacs! Ce a scris presa internațională după deciziile luate de român în Iordania – Argentina 1-3
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Test de logică. Ce număr lipsește din șirul 2, 5, 11, 23? Ai 10 secunde la dispoziție
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?