Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat marţi de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie şi fraudare de fonduri europene în legătură cu efectuarea de lucrări de reabilitare a patru unităţi şcolare de pe raza judeţului Argeş. În acelaşi dosar, omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, iar ceilalţi inculpaţi au fost achitaţi. Decizia nu este definitivă, relatează Agerpres.
Filip Stan
28 mai 2013, 13:52
Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Acest dosar s-a judecat timp de aproape doi ani la Tribunalul Argeş, iar în februarie 2013 a fost mutat la Tribunalul Bucureşti.

Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pe 18 mai 2011 de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA pentru mai multe fapte de corupţie şi fraudare de fonduri europene.

El este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale CE, săvârşite în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune, luare de mită, toate în formă continuată, precum şi de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Cornel Penescu, acţionar majoritar al SC PIC SA Piteşti, pentru dare de mită în formă continuată, precum şi Gheorghe Nicuţ, fost primar al municipiului Curtea de Argeş, Călin Ioan Andrei, primar al municipiului Câmpulung Muscel, şi Ion Ştefan, primar al comunei Budeasa, pentru fraudarea fondurilor europene.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Horațiu Potra și Călin Georgescu. Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde