Preşedintele Comisiei Europene a plecat mai devreme la Bruxelles pentru votul crucial privind Brexitul

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a plecat marţi mai devreme de la Strasbourg, revenind la Bruxelles pentru a fi la sediul Comisiei Europene în timpul votului crucial din parlamentul britanic privind acordul Brexitului.
Filip Stan
15 ian. 2019, 17:55
Preşedintele Comisiei Europene a plecat mai devreme la Bruxelles pentru votul crucial privind Brexitul

”Juncker a revenit în această după-amiază la Bruxelles pentru a gestiona situaţia după votul din Camera Comunelor. Este important ca el să fie pregătit la Bruxelles în orele următoare”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Juncker urma să participe marţi după-amiază la mai multe dezbateri şi să intervină în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. El avea programată o intervenţie în plenul PE şi cu ocazia prezentării de către premierul Viorica Dăncilă a priorităţilor preşedinţiei române a Consiliului UE, dar în locul său a vorbit Andrus Ansip, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar responsabil cu piaţa unică digitală, informează Agerpres.

Citeşte şi Brexitul riscă să fie anulat. Parlamentul încă poate să refuze acordul privind ieşirea Marii Britanii din UE

În jurul orei 20:00 GMT, Camera Comunelor va da un vot crucial asupra acordului privind Brexitul, negociat între Londra şi Bruxelles, iar toate datele sugerează că premierul britanic Theresa May nu va obţine aprobarea acestei înţelegeri, în special din cauza clauzei de ”backstop” (plasă de siguranţă) pentru frontiera nord-irlandeză, care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxelles-ul vor găsi o soluţie mai bună în privinţa acestei frontiere, potrivit Agerpres.

Dacă parlamentarii britanici resping acordul, premierul May va trebui să vină cel târziu până luni în faţa Camerei Comunelor cu un plan alternativ, posibilele opţiuni fiind ieşirea Regatului Unit din UE fără niciun acord la 29 martie, amânarea Brexitului, eventual cu convocarea unui nou referendum sau prin preluarea de către parlament a controlului procesului de ieşire a ţării din UE, ori chiar anularea Brexitului. Guvernul de la Londra a declarat anterior că în cazul în care acordul este respins, atunci Regatul Unit va părăsi UE fără un acord pe 29 martie 2019.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT