Preşedintele Curţii Constituţionale din Moldova: Nu vom face referendum privind denumirea limbii naţionale

Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale (CC) din R.Moldova, a respins ideea unui referendum pe tema deciziei CC de joi privind limba oficială, relatează marţi Europa Liberă, în pagina electronică, citată de Mediafax. El şi-a sprijinit afirmaţia prin faptul că nu a "auzit să fie organizate referendumuri pe probleme ştiinţifice".
Filip Stan
10 dec. 2013, 10:06
Preşedintele Curţii Constituţionale din Moldova: Nu vom face referendum privind denumirea limbii naţionale

Nu am auzit ca undeva în lume să fie organizate referendumuri pe probleme ştiinţifice. Sunt curios, ce fel de referendum ar fi acesta?”, a declarat preşedintele CC din R.Moldova, Alexandru Tănase, într-un interviu pentru Europa Liberă.

El le-a recomandat celor care critică decizia CC în privinţa limbii de stat să aştepte mai întâi publicarea ei în Monitorul Oficial.

„Sugestia mea pentru toţi cei care au anumite neclarităţi ar fi să ia o pauză şi să aştepte mai întâi publicarea hotărârii motivate a Curţii Constituţionale şi abia mai apoi să decidă cum să procedeze”, a afirmat el.

De asemenea, preşedintele CC din R.Moldova a spus că decizia privind denumirea limbii de stat nu împiedică pe nimeni să-şi numească cum doreşte limba şi naţionalitatea.

„Este un conflict fals, creat de forţele ostile independenţei Republicii Moldova, pentru a menţine dezbinată societatea moldovenească. Nicio lege şi nicio Constituţie nu poate contesta nimănui dreptul de a se identifica drept moldovean. Este o chestiune personală a fiecăruia. Statul nu are ce interveni în acest proces”, a subliniat el.

Referindu-se la denumirea confuză a limbii în administraţia statului, el a semnalat că aceasta este o „situaţie anacronică” ce ar trebui să înceteze.

„Cu toate că în Articolul 13 din Constituţie este menţionată sintagma de «limbă moldovenească», în învăţământ limba vorbită în Republica Moldova întotdeauna a fost numită limba română. Datorită naturii anacronice a sintagmei de «limbă moldovenească», în actele administraţiei de stat de regulă se foloseşte sintagma ezitantă şi ambiguă de «limbă de stat”. După hotărârea CC din 5 decembrie, această situaţie anacronică ar trebui să înceteze”, a precizat el.

Joi, Curtea Constituţională de la Chişinău a stabilit că limba oficială a Republicii Moldova este „limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine”, conferind statut de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a ţării, adoptată în august 1991.

VEZI SI:

România va înghiţi Republica Moldova, dacă Chişinăul va urma „opţiunea europeană”, susţine un oficial rus

 

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
“Ce vreți, mă? Titlu? Pofta-n cui!”. Gigi Becali râde de olteni după scandalul fani – Rădoi – jucători după 0-0 cu Metaloglobus
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț de ultimă oră la Tribunalul București: Eu sunt pregătit, și poporul român e pregătit!
Playtech.ro
Ce acte trebuie pentru partajul casei și cum se stabilește cota fiecărui soț
Adevarul
Marius Lulea prevestește finalul Guvernului Bolojan în ianuarie: „Va fi aruncat la coșul de gunoi. PSD va depune moțiune”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! S-a stabilit soarta salariului minim pe economie
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai