Preşedintele german, lovit în cap la Praga cu un ou ce-l avea ca ţintă pe omologul său ceh

Preşedintele german Joachim Gauck, venit luni la Praga pentru a asista împreună cu alţi lideri europeni la aniversarea a 25 de ani de la 'Revoluţia de Catifea', a primit un ou în cap de la un manifestant care a avut intenţia să-l lovească pe preşedintele ceh Milos Zeman, dar şi-a greşit ţinta, relatează AFP.
Alina Costache
17 nov. 2014, 17:42
Preşedintele german, lovit în cap la Praga cu un ou ce-l avea ca ţintă pe omologul său ceh

Preşedintele german a fost lovit în cap la Praga cu un ou ce-l avea ca ţintă pe omologul său ceh. Acesta asista împreună cu alţi lideri europeni la aniversarea a 25 de ani de la ‘Revoluţia de Catifea’.

‘Preşedintele Gauck a fost lovit la tâmplă. A fost zdruncinat puţin de şoc, dar şi-a continuat programul stabilit’, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe. După incident, preşedintele Milos Zeman i-a prezentat scuze. ‘Scuzaţi-mă domnule preşedinte, acest ou era pentru mine, nu pentru dumneavoastră’, i-a spus preşedintele ceh omologului său german, conform sursei citate.

La manifestaţia din centrul capitalei cehe, unde s-a dorit reeditarea demonstraţiei de pe 17 noiembrie 1989, ce a iniţiat ‘Revoluţia de Catifea’ care a condus la căderea comunismului, preşedintele Zeman a fost huiduit şi fluierat. El este criticat de opozanţii săi pentru orientarea prorusă şi pentru limbajul vulgar.

La ceremoniile dedicate împlinirii a 25 de ani de la acest eveniment din 1989 au mai fost invitaţi preşedinţii ungar, Janos Ader, polonez, Bronislav Komorowski, şi slovac, Andrej Kiska.

Pe data de 17 noiembrie 1989, la o săptămână după căderea Zidului Berlinului, reprimarea brutală de către forţele de ordine cehoslovace a unei manifestaţii studenţeşti în centrul capitalei Praga a declanşat demonstraţii de amploare. Două zile mai târziu, dramaturgul disident Vaclav Havel şi colaboratorii săi au creat ‘Forumul civic’, o mişcare ce avea să stabilească direcţia ‘Revoluţiei de catifea’, care a condus la constituirea unui guvern de uniune naţională pe 10 decembrie şi la alegerea lui Vaclav Havel preşedinte pe 29 decembrie, primele alegeri libere fiind organizate apoi pe 8-9 iunie 1990.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Ce sacrificii uriașe face Andrei Șucu pentru a merge la școală și a juca fotbal la Rapid: “Merge la meditații de la 07:00 dimineața! După amiază e la antrenamente”
Capital.ro
DOCUMENT Bani în plus pentru pensionari în aprilie și decembrie. Condiție: pensie sub 3.000 lei. Cine ia maximul de 500 lei
Playtech.ro
Un triunghi albastru într-un pătrat portocaliu, semnul de pe blocurile din Capitală ignorat de cetăţeni. Ce reprezintă şi de ce este important
Adevarul
Expresia pe care Trump o folosește des în ultima perioadă. Explicațiile experților despre mesajul ascuns
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Un bărbat a dezvăluit ce este viața de apoi. Ce a văzut după ce inima i s-a oprit
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj