MApN prezintă bilanţul pe 2015. Motoc: Avem în faţă un an dificil, mai intens chiar decât 2015

Ministerul Apărării Naţionale îşi prezintă, joi, bilanţul pe 2015. Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat joi că oamenii au așteptări mari de la Armată și de la alianța din care face parte România, iar 2016 va fi un an "dificil" și "mai intens" decât anul precedent.
Iulian Tudor
03 mart. 2016, 09:32
MApN prezintă bilanţul pe 2015. Motoc: Avem în faţă un an dificil, mai intens chiar decât 2015

„Avem, incontestabil, în față, un an dificil și mai intens chiar decât 2015. Sunt așteptări mari, pe care oamenii le au de la armata lor și de la alianța din care facem parte. Avem o serie de angajamente internaționale majore de onorat, iar evoluțiile din mediul de referință sunt din ce în ce mai puțin previzibile. Termenele sunt scurte, iar exigențele mari. Cu cât incertitudinile mediului internațional cresc, iar capacitatea noastră de predicție pare să scadă în proiecție temporală, cu atât armata noastră trebuie să fie mai ușor adaptabilă. Astăzi, folosirea inteligentă a informației poate aduce avantaje strategice în apărare, mai mari decât o divizie de tancuri. De aceea, se impune să reflectăm serios și curajos la prioritățile și programele noastre pentru viitor”, a afirmat Motoc, la prezentarea bilanțului MApN pe 2015.

El a făcut apel la sprijinul conducerii politice a țării astfel încât proiectele ministerului să poată fi realizate.

„Nu vom reuși decât cu sprijinul continuu al conducerii politice a statului și guvernului, nu vom reuși decât în conlucrare cu colegii noștri din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională și, desigur, nimic nu va fi posibil fără aceeași dăruire, abnegație, anduranță și reziliență de care personalul MApN a dat din plin dovadă în 2015. (…) Vă rog să contați că Armata își va îndeplini pe de-a-ntregul misiunile și sarcinile”, a adăugat Mihnea Motoc.

Iohannis, la bilanțul MApN: Am deplină încredere în Armată

Klaus Iohannis este prezent la bilanţul MApN şi a fost întâmpinat de către ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc.

Preşedintele Iohannis a fost primit în cadrul unei ceremonii oficiale care a inclus intonarea imnului naţional şi trecerea în revistă a Gărzii de onoare.

Iohannis a declarat că are deplină încredere în Armata României, el subliniind că aceasta este o instituție exemplu.

„Prin patriotismul dvs, militari și civili, ați făcut din Armata României un exemplu. Armata este unul dintre pilonii statului român, o instituție fundamentală, pe care românii o privesc cu respect și mândrie. Am deplină încredere în Armată”, a spus șeful statului, la bilanțul MApN pe anul 2015.

El a menționat că a ținut în mod special să participe la prezentarea bilanțului pentru a onora Armata și în semn de respect pentru cei care servesc țara sub Tricolor.

Iohannis: Intenționez ca, împreună cu alte instituții, să generăm un mandat puternic și ambițios la summitul NATO

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că intenționează să genereze, împreună cu alte instituții, un mandat puternic și ambițios pentru România la summitul NATO, care va avea loc în iulie la Varșovia, arătând că trebuie reafirmate valențele strategice ale Mării Negre pentru Alianță, prin inițierea demersurilor de constituire a unei grupări navale multinaționale.

„Din perspectiva politicii externe și de securitate, unul dintre cele mai importante evenimente din acest an îl reprezintă participarea României la summitul NATO de la Varșovia. (…) Ca președinte, intenția mea este ca, împreună cu toate instituțiile responsabile, în special MApN și Ministerul de Externe, să generăm un mandat puternic și ambițios pentru România în cadrul acestui summit, pe măsura calității sale de aliat responsabil și credibil. România susține întărirea rolului Alianței Nord-Atlantice în domeniul apărării colective și acordarea unei atenții sporite atât provocărilor de pe flancul estic, în mod deosebit din regiunea Mării Negre, cât și celor de pe flancul sudic”, a spus șeful statului, la bilanțul MApN pe anul 2015.

El a subliniat că valențele strategice ale zonei Mării Negre pentru NATO vor trebui reafirmate și concretizate prin inițierea demersurilor de constituire a unei grupări navale multinaționale.

Șeful statului a arătat că prezența aliată pe teritoriul național va trebui întărită prin operaționalizarea și funcționarea optimă a structurilor de comandă și control.

„În paralel, este nevoie de adaptarea structurii de comandă și control, de asigurarea capabilităților necesare, precum și de corelarea planificării integrate cu planificarea înzestrării și achizițiilor”, a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, gestionarea responsabilă și eficientă a resurselor, atât pentru echipare, cât și pentru pregătire, va fi esențială pe parcursul acestui an.

„Finalizarea celor două documente majore ale ministerului — Carta Albă a Apărării și Strategia Militară — vă vor ajuta în asigurarea coerenței strategice. De asemenea, vom urmări cu atenție și finalizarea noii Strategii Globale Europene care, după prezentarea și aprobarea sa în Consiliul European, va trebui să ne ofere cadrul de orientare la nivel european în domeniul securității pe termen lung”, a completat șeful statului.

Cioloş: Armata Română contribuie la pilonii fundamentali ai politicii externe

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi, la bilanţul MApN pe anul 2015, că Armata Română contribuie la pilonii fundamentali ai politicii externe – parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi la UE, precizând că ţara noastră este apreciată în NATO ca aliat predictibil şi de încredere.

„Armata Română rămâne acea instituţie fundamentală a statului care înregistrează unul din cele mai ridicate niveluri de încredere în rândul cetăţenilor, pe bună dreptate. Parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi la UE au fost şi vor rămâne pilonii fundamentali ai politicii externe a României. Armata României, MApN contribuie la fortificarea fiecăruia dintre aceşti piloni”, a spus Dacian Cioloş.

Premierul a apreciat că, în cadrul NATO, România e apreciată ca aliat predictibil şi de încredere.

„Profesionalismul şi, subliniez, jertfa de sânge a militarilor români în teatrele de operaţii sunt evocate frecvent în contacte oficiale şi informale şi sunt înalt apreciate. Contextul geopolitic este unul complicat, iar România rămâne o ancoră de stabilitate în această regiune. Ţara noastră va continua să fie furnizor de securitate la frontiera estică a NATO, cât şi a UE”, a adăugat şeful Executivului.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, un nou transfer spectaculos! A luat un fotbalist cu selecții la naționala care face minuni la Campionatul Mondial 2026!
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Luna și orele la care au loc cele mai multe accidente rutiere. Cum poți evita cele mai frecvente pericole din trafic
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?