Preşedintele le-a mulţumit tinerilor care l-au ajutat să câştige alegerile

14 10. 2019, 07:50

Kais Saied, viitorul preşedinte al Tunisiei, le-a mulţumit tinerilor pentru sprijinul lor. „Vom încerca să construim o nouă Tunisie. Sunt conştient de marea răspundere”, a declarat Saied. „Această campanie a fost condusă de tineri şi port responsabilitatea acestui lucru”, a adăugat el.

Aproximativ 90% dintre alegătorii cu vârsta între 18 şi 25 de ani au votat pentru profesorul universitar, faţă de doar 49,2% din persoanele trecute de 60 de ani, conform estimărilor institutului de sondare Sigma.

„Voi duce acest mesaj” al revoluţiei din 2011, a mai asigurat Saied, în vârstă de 61 de ani. „Poporul vrea…!”, a spus el, reluând un slogan-cheie al revoluţiei de acum opt ani. „Iar voinţa sa va fi aplicată. Legea va fi aplicată de toţi şi de mine în primul rând. Aplicarea legii se va face fără nicio excepţie”, a mai arătat viitorul preşedinte.

Citeşte şi A fost arestat ministrul palestinian pentru Afacerile Ierusalimului

„Fiecare a ales ce a dorit, în deplină libertate. Proiectul nostru este bazat pe libertate. Epoca supunerii s-a încheiat. Vom intra într-o nouă etapă a istoriei”, a subliniat Kais Saied, informează stiripesurse.ro.

„Aţi dat o lecţie întregii lumi (…) în cadrul Constituţiei. Statul va fi construit pe baza încrederii. Încrederea între conducător şi cei conduşi, cu respectarea regulilor”, a încheiat el, mulţumind şi celor care nu l-au votat.

El s-a mai referit la importanţa problemei palestiniene, plasând-o ca prioritate pe plan internaţional.