Președintele Nicușor Dan a promulgat legea: Victimele Mineriadei primesc 5.000 de lei lunar alte beneficii

Statul acordă noi compensații victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990. O lege promulgată de președintele Nicușor Dan le oferă dreptul la o indemnizație lunară de 5.000 de lei, medicamente gratuite, pensionare anticipată și alte beneficii care vor intra în vigoare în 2027.
Mircea Filipescu
13 iul. 2026, 18:34
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea: Victimele Mineriadei primesc 5.000 de lei lunar alte beneficii

Victimele Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 vor avea dreptul la o indemnizaţie reparatorie lunară de 5.000 de lei, medicamente gratuite şi se pot pensiona cu cinci ani înainte de vârsta standard. Legea care prevede aceste beneficii a fost promulgată luni de Președintele Nicușor Dan și va intra în vigoare în 2027, conform Agerpres, citat de Antena 3 CNN.

Începând cu al doilea an de la acordare, indemnizaţia prevăzută se indexează anual, din oficiu, cu rata inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică pentru anul calendaristic anterior.

Citește și: Dispozitivul auto pe care îl găsești la Lidl cu doar 149 de lei. Orice șofer ar trebui să îl aibă în mașină

Vor fi recunoscute oficial drept victime ale Mineriadei din 13-15 iunie 1990 persoanele care au fost rănite, arestate sau reținute în timpul acelor evenimente, precum și urmașii celor care și-au pierdut viața în violențele desfășurate la București.

Începând din 2027, acestea vor beneficia de o indemnizație lunară, care acoperă serviciile medicale și vor beneficia de medicamente gratuite, precum și de posibilitatea de a se pensiona cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard. În plus, legea le acordă și o serie de alte drepturi și facilități:

  • loc de veci gratuit;
  • scutiri de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă şi terenul aferent acesteia, pentru un autoturism hycomat sau hidramat şi mototriciclu, aflate în proprietate sau în coproprietate cu soţul/soţia, precum şi de taxe la înmatricularea unui singur autoturism tip hycomat sau hidramat;
  • transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun;
  • 12 călătorii gratuite pe an pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători;

Aceleași facilități vor fi acordate și însoțitorilor persoanelor încadrate într-un grad de invaliditate, precum și însoțitorilor celor care, din motive medicale, au nevoie de asistență permanentă.

Citește și: Scene de groază într-o bancă din Slatina! Un bărbat și-a dat foc în sediul BCR, clienții și angajații au intrat în panică. De la ce a pornit conflictul