Preşedintele Nicuşor Dan, mesaj de încurajare în săptămâna în care ar putea pica Guvernul Bolojan

Decizii cruciale pe scena politică. În aceasta săptămână se joaca mandatul premierului Bolojan. CCR se va pronunţa pe pachetele asumate de Guvern, iar Coaliţia se reuneste pentru reforma administraţiei locale. Preşedintele şi premierul mimează liniştea, unul transmiţând mesaje studenţilor, altul dând raportul la Bruxelles.
Viorel Dobran
22 sept. 2025, 12:05
Preşedintele Nicuşor Dan, mesaj de încurajare în săptămâna în care ar putea pica Guvernul Bolojan

Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis, luni, studenţilor români din ţară şi din diaspora, cu prilejul celei de-a cincea ediţii a Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni, că într-o lume „a crizelor multiple”, în care solidaritatea şi cooperarea globală „sunt esenţiale pentru a răspunde cu succes provocărilor”, vocile lor pot aduce „mai multă toleranţă, respect şi incluziune în societate” şi pot transforma noile canale de comunicare în „instrumente pentru consolidarea încrederii şi combaterea dezinformării, a ştirilor false şi a acţiunilor hibride”. „Fiţi vocea care inspiră şi uneşte, care arată cu onestitate ce nu funcţionează şi care cere mai mult de la clasa politică”, este îndemnul preşedintelui pentru studenţi.

Volodimir Zelenski vrea ca România să ajute la doborârea dronelor rusești din Ucraina. Nicușor Dan susține că Bucureștiul ar fi de acord: „În funcție de evoluția lucrurilor, putem să reconsiderăm”

„Mă bucur să vă transmit un mesaj de salut şi încurajare. Este un eveniment care reuneşte energia, inteligenţa şi creativitatea tinerei generaţii din ţară şi din diaspora. Iată că România poate fi unită prin entuziasm, idei, valori şi proiecte concrete, indiferent de graniţe”, afirmă preşedintele Nicuşor Dan în mesajul către studenţii de pretutindeni.

Şeful statului consideră că prin astfel de iniţiative, Liga Studenţilor Români din Străinătate, Uniunea Studenţilor din România, UN Youth România şi Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România consolidează o comunitate de tineri „tot mai conştienţi de responsabilitatea pe care o au în transformarea ţării, indiferent de locul unde se află”.

Potrivit preşedintelui, legătura dintre studenţii români din ţară şi cei din diaspora este „un pilon esenţial al promovării identităţii şi a valorilor” păstrate în comun, chiar dacă aflaţi în locuri diferite.

„În societatea dinamică în care trăim, distanţa este redusă prin mijloacele de comunicare moderne, care facilitează oportunităţile de colaborare şi schimbul de idei în găsirea de soluţii la problemele actuale legate de securitate, economie ori dezvoltări tehnologice”, afirmă preşedintele.

Şeful statului menţionează că temele Forumului – educaţie, tineret, mediu, sănătate şi afaceri externe – sunt corelate cu Agenda 2030 a Naţiunilor Unite şi reflectă „priorităţi” pe care România le susţine şi pe scena internaţională: acces la o educaţie de calitate, protecţia mediului, sănătate pentru toţi şi apărarea democraţiei şi drepturilor omului.

„Este esenţial ca vocea tinerei generaţii să se audă puternic în acest efort. Trăim într-o lume a crizelor multiple, în care solidaritatea şi cooperarea la nivel global sunt esenţiale pentru a răspunde cu succes provocărilor cu care ne confruntăm. Studenţii din ţară şi cei din diaspora au şansa de a deveni arhitecţii unor punţi trainice, prin care ideile inovatoare şi experienţele valoroase să circule liber. Vocile voastre pot aduce mai multă toleranţă, respect şi incluziune în societate şi, totodată, pot transforma noile canale de comunicare în instrumente pentru consolidarea încrederii şi combaterea dezinformării, a ştirilor false şi a acţiunilor hibride”, afirmă preşedintele Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, dezbaterile din cadrul Forumului vor fi sintetizate într-o Rezoluţie adresată autorităţilor publice şi reprezintă „un semn de maturitate civică şi de responsabilitate democratică”.

„România are nevoie de tineri care să vorbească răspicat despre nevoile societăţii, să formuleze propuneri îndrăzneţe de politici publice şi să demonstreze că leadershipul nu depinde de vârstă, ci de curaj şi implicare. Vă felicit pentru energia şi entuziasmul cu care vă asumaţi rolul de a contribui la viitorul României, fie că studiaţi aici sau în străinătate. Vă încurajez să valorificaţi această legătură specială, să vă implicaţi activ şi să transformaţi această platformă într-un spaţiu real de colaborare. România are nevoie de inteligenţa şi curajul vostru. Nu uitaţi că aveţi capacitatea de a genera schimbări profunde. Fiţi vocea care inspiră şi uneşte, care arată cu onestitate ce nu funcţionează şi care cere mai mult de la clasa politică”, încheie preşedintele Nicuşor Dan, mesajul fiind important şi înainte alegerilor din Republica Moldova.

Guvernul a anunţat programul oficial al vizitei premierului Ilie Bolojan la Bruxelles – Întânire cu comisari europeni şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene Roxana Mânzatu

Guvernul a anunţat, luni, programul oficial al vizitei premierului Ilie Bolojan la Bruxelles.
Potrivit datelor transmise, luni, de către reprezentanţii Guvernului, la ora 11.30, premierul Ilie Bolojan are întâlnire cu Valdis Dombrovskis, comisar european pentru Economie Productivitate.

Ulterior, la ora 13.00, Ilie Bolojan are întâlnire şi prânz de lucru cu Andrius Kubilius, comisar european pentru Apărare şi Spaţiu. De la ora 15.00, Ilie Bolojan are întâlnire de lucru cu Roxana Mânzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, comisar european pentru Drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire.

Într-un interviu săptămâna trecută, premierul Ilie Bolojan anunţa că va face o vizită la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu trei comisari europeni.

Prima va fi cu comisarul pentru Economie, iar România trebuie să regleze aspectele care ţin de deficite pentru a fi o ţară de încredere pentru a nu continua procedura de suspendare a fondurilor europene.

EXCLUSIV Ce spune Traian Băsescu despre începutul de mandat al președintelui Nicușor Dan: „Nu îl suspectez că nu are capacitate de analiză, dar nu știu dacă are capacitatea de a lua deciziile”

”Întâlnirile cu comisarii sunt pe trei programe importante pentru România. În primul rând, în pregătirea în rectificării bugetare, în pregătirea Consiliului miniştrilor de Finanţe, al ECOFIN-ului din luna octombrie, trebuie să ne reglăm aspectele care ţin de deficite şi de măsurile pe care România le-a luat şi le pregăteşte în aşa fel încât să fim o ţară de încredere şi să fim în situaţia de a nu se mai continua procedura de suspendare a fondurilor europene”, a afirmat Ilie Bolojan.

Premierul va avea o discuţie şi cu comisarul pentru Apărare despre programul SAFE, dar şi o întâlnire cu comisarul Roxana Mânzatu, în cadrul căreia se va discuta despre viitorul program de finanţare al Uniunii Europene, iar România trebuie să obţină o poziţie cât mai bună la negocieri.

”Apoi sunt discuţiile cu doamna Mânzatu, cu românca noastră, care sunt foarte importante pentru că urmează dezbaterile pentru viitorul program de finanţare. Şi aici trebuie să stabilim şi să definitivem o poziţie a României în aşa fel încât sumele care revin României şi modalităţile care reglementează cum se alocă aceste sume, ce rămâne pe politică agricolă, ce rămâne pe coeziune, să le înţelegem cât mai bine şi să putem ca negocierile care vor veni să obţinem o negociere cât mai bună şi pentru ţara noastră”, a afirmat Ilie Bolojan.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Un cunoscut și îndrăgit actor s-a sinucis la doar 46 de ani
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Raport teribil al Avocatului Poporului privind pensiile românilor: Se pune în pericol dreptul fundamental la pensie
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet