Preşedintele Republicii Cipru, la New York. Va fi OPERAT pe CORD

Preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, s-a internat luni pentru analize medicale în spitalul din New York în care marţi va fi operat pe cord, informează EFE, citată de Agerpres.
Filip Stan
01 dec. 2014, 13:59
Preşedintele Republicii Cipru, la New York. Va fi OPERAT pe CORD

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiade, este deja la New York, iar marţi va fi operat pe cord. Iniţial, preşedintele cipriot urma să fie operat joi, după cum anunţase săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al guvernului de la Nicosia, însă medicii au decis să realizeze intervenţia chirurgicală mai devreme.

Preşedintele cipriot, în vârstă de 68 de ani, care se află la New York de sâmbătă, împreună cu soţia sa, cu medicul personal şi cu un chirurg cardiolog, a declarat pentru presă că medicii „sunt optimişti (…) şi că totul va fi bine”.

El le-a mulţumit tuturor celor care i-au trimis mesaje de susţinere şi şi-a exprimat speranţa să revină în Cipru „cât mai repede”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Efectul Reghecampf la FCSB! Capitolul la care roș-albaștrii au înregistrat o creștere de 80% față de mandatul lui Marius Baciu
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Cât curent consumă, de fapt, încărcătorul lăsat permanent în priză. Calculul pe un an
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte