Preşedintele Slovaciei va efectua luni şi marţi o vizită de stat în România

Președintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, efectuează luni și marți o vizită de stat în România, la invitația omologului său român, Klaus Iohannis.
Filip Stan
07 oct. 2016, 13:41
Preşedintele Slovaciei va efectua luni şi marţi o vizită de stat în România

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, primirea oficială va avea loc luni, la Palatul Cotroceni.

Obiectivul principal al vizitei, conform sursei citate, îl reprezintă consolidarea dinamicii pozitive a relației dintre România și Slovacia, la nivel politic, economic și sectorial, precum și a cooperării pe temele europene de actualitate, într-un context marcat de numeroase provocări.

„Cei doi înalți oficiali vor discuta și decide noi modalități de întărire a excelentei relații politice bilaterale. (…) Ținând cont că Slovacia deține, în acest semestru, președinția Consiliului Uniunii Europene, discuțiile se vor axa, prioritar, pe agenda europeană. Președintele Klaus Iohannis va prezenta viziunea României referitoare la procesul de reflecție cu privire la viitorul Europei, lansat la summitul informal de la Bratislava din 16 septembrie. Cei doi președinți vor avea, de asemenea, un schimb extins de opinii cu privire la celelalte teme europene și regionale de actualitate, inclusiv politica UE de extindere și raportarea la Vecinătatea Estică”, se arată în comunicatul Președinției.

În planul cooperării în cadrul NATO, președintele Iohannis va reitera necesitatea menținerii atenției Alianței asupra regiunii Mării Negre, componentă importantă a securității euro-atlantice, îndeosebi în contextul provocărilor de securitate din regiune.

Discuțiile vor viza, de asemenea, subiecte de actualitate ale agendei internaționale, inclusiv situația din Orientul Mijlociu.

Conform comunicatului de presă, în ceea ce privește componenta economică a relației dintre România și Slovacia, președintele Klaus Iohannis va sublinia necesitatea consolidării în continuare a acesteia, plecând de la recordul istoric al schimburilor comerciale atins în 2015, de 2,4 miliarde de euro, și aflat în creștere.

Marți, cei doi președinți vor deschide Forumul de afaceri româno-slovac, ocazie cu care vor fi transmise mesaje de stimulare a mediului de afaceri din cele două state pentru dezvoltarea, în continuare, a relațiilor bilaterale economice, inclusiv a investițiilor.

În contextul vizitei, președintele României va evidenția rolul catalizator al prezenței minorității slovace în țara noastră în aprofundarea relațiilor bilaterale.

Totodată, președinții celor două țări se vor întâlni marți, la Nădlac, cu reprezentanții comunității slovace din România, exemplu elocvent de bună integrare în societatea românească și de succes al modelului intercultural românesc, mai precizează sursa citată.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT