Preşedinţia: Urgenţa CSAT este justificată de presiunile făcute de către Victor Ponta

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, Bogdan Oprea, afirmă, într-un comunicat de presă, că urgenţa convocării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de către preşedinte pentru a discuta privatizarea CFR Marfă este justificată de faptul că membrii Guvernului, în frunte cu premierul Ponta, ar fi făcut presiuni pentru discutarea privatizării în CSAT.
Filip Stan
02 aug. 2013, 07:52
Preşedinţia: Urgenţa CSAT este justificată de presiunile făcute de către Victor Ponta

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a convocat de urgenţă o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării astăzi, chiar a doua zi după ce Guvernul României a solicitat acest lucru în mod oficial (documentele privind privatizarea CFR Marfă au fost trimise de Guvernul României Secretariatului CSAT joi, 1 august a.c., la ora 17.05, după plecarea din ţară a domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta). Urgenţa este justificată de presiunile pe care chiar membrii Guvernului României, în frunte cu domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta, le-au făcut în ultimele săptămâni pentru convocarea acestei şedinţe, de faptul că procesul de privatizare a creat incertitudini în rândul salariaţilor CFR Marfă şi al familiilor acestora, dar şi ca urmare a angajamentului de finalizare a procesului de privatizare în cursul lunii septembrie”, scrie Bogdan Oprea în comunicatul citat.

Totodată, consilierul lui Băsescu susţine că Guvernul a trimis documentele legate de privatizarea CFR Marfă abia joi, deşi anunţase pe 26 iulie că acestea au ajuns deja la Palatul Cotroceni. „Rugăm Guvernul României să dea dovadă de mai multă responsabilitate şi acurateţe în furnizarea informaţiilor către public pentru a evita eventuale dezinformări şi să corecteze informaţia publicată în comunicatul de presă din data de 26 iulie 2013 în care se spune că «Guvernul României aşteaptă în contiuare convocarea CSAT de către preşedintele României» şi că documentele privind privatizarea CFR Marfă «au fost trimise către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării» (în realitate, documentele au fost trimise abia după o săptămână, joi, 1 august a.c., la ora 17.05)”, se arată în comunicat.

Guvernul a dat, vineri dimineaţă, un comunicat prin care răspunde convocării de urgenţă a CSAT de către preşedintele Traian Băsescu, pe tema privatizării CFR Marfă.

Preşedintele Traian Băsescu a convocat pentru vineri, la ora 11.00, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, cu privire la Hotărârea de Guvern nr. 526 din 24 iulie 2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni între stat, prin Ministerul Transporturilor, în calitate de vânzător, şi Societatea Comercială Grup Feroviar Român S.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de acţiuni, reprezentând 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A.

În punctul de vedere dat publicităţii de Guvernul României se arată că „discutarea în CSAT a subiectului nu trebuie să aibă drept scop sau consecinţă pasarea responsabilităţii între instituţiile statului, ci eventuala evidenţiere a unor informaţii noi, care pot pune la îndoială viabilitatea procesului de privatizare a CFR Marfă, sau care pot elimina dubiile ridicate în ultima perioadă”, întrucât fără o astfel de clarificare, procesul de privatizare nu poate fi continuat.

Totodată, în comunicatul Biroului de presă al Guvernului convocarea „de urgenţă” a CSAT în această problemă este calificată drept „o forţare”, cunoscut fiind faptul că hotărârile în cadrul Consiliului se iau cu unanimitate de voturi a celor prezenţi, în condiţiile îndeplinirii cvorumului, ceea ce nu ar fi posibil în cazul participării la şedinţă a cuiva fără drept de vot.

De asemenea, în comunicat se menţionează că Guvernul nu a cerut convocarea „de urgenţă” a CSAT, ci a solicitat preşedintelui să dispună includerea pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului a proiectului de HG amintit anterior.

Președintele României, Traian Băsescu, a decis convocarea de urgenţă a CSAT, vineri, cu privire la privatizarea CFR Marfă. În anunţul privind şedinţa CSAT se precizează că, în cazul în care premierul Victor Ponta nu va putea fi prezent la şedinţa CSAT, este invitat, fără drept de vot, viceprim-ministru Gabriel Oprea.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Gigi Becali a analizat sigla lui Dinamo: “Au unit vârcolacul cu capul de lup! Să pună un animal domestic! Nu oaie, că aia pun eu”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru clienții ING. Noua funcție care simplifică transferurile. Ce pot face acum utilizatorii
Playtech.ro
O companie aeriană își închide operațiunile din România și anulează toate zborurile. Ce curse vor fi anulate
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Caz de hantavirus confirmat și în Franța! Virusul, prezent și la granițele României
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi