PREŢUL medicamentelor compensate ar putea să SCADĂ după Paşte

Prețul medicamentelor decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar putea scădea după Paște, a declarat vineri secretarul de stat în Ministerul Sănătății Alin Țucmeanu.
Iulian Tudor
20 mart. 2015, 12:30
PREŢUL medicamentelor compensate ar putea să SCADĂ după Paşte

Probabil că, imediat după Paște, prețul medicamentelor va scădea„, a spus Alin Țucmeanu, într-o dezbatere pe tema unui proiect de ordin pentru completarea și modificarea Ordinului ministrului sănătății privind aprobarea prețurilor la medicamentele cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor (CaNaMED).

Mihaela Udrea, șeful Direcției Politica Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, a afirmat, la rândul său, că nu se poate preciza deocamdată cu cât va scădea prețul medicamentelor compensate, deoarece în prezent se așteaptă documentațiile.

Când vom avea documentația pentru prețul inovativelor, vom putea face un calcul estimativ pentru a stabili care este economia strict pe inovative, așa cum este afișat pe site-ul ministerului. Eu sper ca în 10 — 15 zile să reușim să calculăm și să punem un CaNaMED intermediar pe site-ul ministerului. (…) Apoi, genericele să își poată depune prețul, respectiv maxim 65% din prețul inovativului, pentru ca ulterior să putem face un CaNaMED final, care va fi aprobat prin ordin al ministrului Sănătății după Paște, când pacienții vor putea să își achiziționeze medicamentele la prețurile diminuate„, a explicat Mihaela Udrea.

Citeşte şi CNAS: De la 1 mai CARDUL de SĂNĂTATE, UNICUL INSTRUMENT de validare a serviciilor medicale

Președintele Colegiului Farmaciștilor din România, Dumitru Lupuleasa, a opinat că, în condițiile în care prețul medicamentelor va fi prea scăzut, s-ar putea ca pentru producători să nu fie interesant să rămână cu unele produse pe piață.

Farmaciile vor fi afectate, în sensul în care, dacă se face o recalculare a prețurilor cu procente foarte mici în jos, toată pierderea va fi suportată de farmacie, pentru că numai în momentul reaprovizionării se face reechilibrarea balanței între distribuitor și farmacie„, a adăugat Lupuleasa.

Potrivit directorului executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, Dan Zaharescu, deocamdată decizia Ministerului Sănătății este să prelungească actualul CaNaMED până pe 30 iunie.

„Ministerul se asigură în acest moment că pacienții vor avea acces la medicamente, iar companiile vor putea să comercializeze medicamente până pe 30 iunie în aceleași condiții ca și până acum. Teoretic, prețurile rămân neschimbate până pe 30 iunie. Dacă în acest interval, din prezent și până pe 30 iunie, se va finaliza un nou proiect de catalog de medicamente, va intra în vigoare un nou CaNaMED la o dată ulterioară. În mod normal, catalogul național de medicamente se reînnoiește trimestrial”, a adăugat Zaharescu.

Citeşte şi Remedii naturale care ar trebui să existe în dulapiorul cu medicamente

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Șumudică nu are ce căuta la FCSB!” Gigi Mustață, ferm: Edi Iordănescu, Rădoi sau Reghecampf, singurele opțiuni
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Salariu de 3.000 de lei, chirie de 1.600. Calculul care arată de ce mulți români trăiesc de la o lună la alta: „Muncesc și nu mă aleg cu nimic”
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte