Previziune sumbră a consilierului prezidenţial Leonard Orban: UE nu va putea rezista unui flux continuu de refugiaţi

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat miercuri că migraţia, implicit criza pe care acest fenomen a declanșat-o, pune sub semnul întrebării întregul proiect european, precizând că este nevoie de măsuri urgente, întrucât, în opinia sa, Uniunea Europeană nu va putea rezista unui flux continuu de refugiaţi de dimensiunile celui de până acum.
Filip Stan
03 feb. 2016, 16:42
Previziune sumbră a consilierului prezidenţial Leonard Orban: UE nu va putea rezista unui flux continuu de refugiaţi

„Migraţia, în momentul de faţă, criza legată de migraţie (…) pune sub semnul întrebării întregul proiect european. Spaţiul Schengen este parţial suspendat, efectele se văd deja pe zona economică. Dacă lucrurile vor continua, este evident că întreaga piaţă internă a UE va fi profund afectată. Am văzut deja că au început să apară studii referitoare la costurile pe care le implică renunţarea la spaţiul Schengen. Cifrele sunt enorme, vorbim de zeci de miliarde de euro pe perioade restrânse de timp. Ideea Schengen-ului este o idee extraordinară și trebuie să găsim soluţii în primul rând la nivel european, astfel încât spaţiul Schengen să fie menţinut, e adevărat, într-o formă reformată”, a afirmat Orban, în cadrul unei ședinţe a Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor la care ambasadoarea Olandei în România a prezentat priorităţile președinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene.

Citeşte şi:  Europarlamentarii, despre păstrarea spaţiului Schengen: Trebuie să securizăm graniţele externe ale UE

Consilierul prezidenţial a susţinut că dorinţa României de adera la spaţiul Schengen, chiar și în condiţiile în care acest spaţiu este pus sub semnul întrebării, denotă încrederea autorităţilor și a poporului român în proiectul european. „în momente foarte grele se vede atașamentul cuiva la o idee, la valori”, a adăugat Orban, conform Agerpres.

El a arătat că există deja semne că Uniunea nu va putea rezista unui flux continuu de migranţi și că trebuie văzut ce se poate face în cel mai scurt timp astfel încât intrările în UE să fie reduse drastic.

„E suficient să vedem ce se întâmplă din punct de vedere politic și care partide sunt în momentul de faţă în fruntea opţiunilor populaţiilor în multe state membre. E suficient să ne uităm la capacitatea din ce în mai limitată a autorităţilor de a face faţă acestui flux masiv de refugiaţi migranţi ca să înţelegem că prea mult timp nu mai avem și că, dacă la nivel european nu se vor putea lua rapid deciziile necesare, la nivel naţional vor fi luate anumite decizii care vor genera un efect de avalanșă cu consecinţe greu de stabilit în momentul de faţă. Sper că vom fi capabili să luăm aceste decizii”, a spus Orban.

Acesta a amintit că România sprijină crearea unui corp european de protecţie a coastei, precum și pregătirea cât mai rapidă a unor centre de primire, în special în Grecia, pentru refugiaţi. De asemenea, Leonard Orban a pledat pentru o aplicare cât mai rapidă a Acordului UE — Turcia.

„Sentimentul meu e că intervalul de timp existent la nivel european pentru luarea unor decizii decisive se restrânge din ce în ce mai mult. (…) Nu putem spune că nu s-au luat decizii. Unele, după părerea mea, au fost luate prematur. De exemplu, s-au luat decizii privind relocarea, dar (…) mecanismele nu erau puse la punct. Din 160.000 de persoane care ar fi trebuit să fie relocate, mai puţin de 400 au fost efectiv relocate, ceea ce arată clar că centrele de primire nu au fost gata, alte proceduri nu au fost parcurse și logic ar fi fost întâi să se stabilească mecanismele și apoi să se ia deciziile privind relocarea. (…) Sunt alte decizii importante, de exemplu (…) planul de acţiune UE — Turcia sau înţelegerile cu ţările din Africa, la care s-a ajuns la summitul de la Malta — și vor produce efectul pe termen mediu și lung”, a precizat Leonard Orban.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
S-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas uimit de cum arată antrenorul după problemele medicale avute: „Vă spun foarte sincer”
Capital.ro
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Ion Cristoiu a spus tot. Ordinul dat de fostul președinte: S-a pus la cale operațiunea
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul