Previziune SUMBRĂ: „Vor mai muri mulţi în Grecia!” Cadavrele a două gemene de nouă ani, găsite împreună pe o stâncă

O femeie de 42 de ani care se afla la terapie intensivă după ce a suferit arsuri majore în timpul incendiilor de vegetaţie din Grecia a murit sâmbătă dimineaţa, numărul deceselor cauzate de incendii ajungând astfel la 88, scrie ekathimerini.com, citat de news.ro  
Filip Stan
28 iul. 2018, 11:01
Previziune SUMBRĂ:

Informaţia a fost difuzată la postul de televiziunea SKAI de către detectivul particular angajat de familie pentru a găsi copiii.

În total, 46 de adulţi, victime ale incendiilor, sunt trataţi în spitalele din Atena, iarnouă dintre ei se află la terapie intensivă. Doi copii rămân în spital, dar autorităţile au comunicat că rănile lor nu le pun în pericol viaţa. 

La cinci zile de la declanşarea incendiilor, nu este clar numărul celor daţi dispăruţi. Laboratorul Medico-Legal şi de Toxicologie din Atena a comunicat că a efectuat autopsia pentru 86 de cadavre, dintre care doar 25 au fost identificate.

Conform unor surse Kathimerini, în primele 48 de ore de la incendii, autorităţile au redactat mai multe liste cu persoanele dispărute, ceea ce înseamnă că aceiaşi oameni ar putea apărea de două sau mai multe ori.

Sâmbătă, Dimitra Lambarou, adjunctul primarului din Marathonas, care administrează oraşul de coastă Mati, a declarat că îşi dă demisia.

„Cum nimeni nu a făcut-o, o să o fac eu”, a declarat ea.

„Îmi este ruşine pentru persoanele care sunt responsabile”, a adăugat Lambarou, acuzându-l apoi pe primarul din Marathonas, Illas Psinakis, că „nu s-a ridicat la nivelul momentului”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cine este singurul tricolor care nu a cântat imnul național înainte de România – Bosnia
Capital.ro
Șansele Guvernului Mureșan. Traian Băsescu: Are șanse de doar 1% să treacă de votul Parlamentului
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte