Previziunile lui Carmen Harra pentru sfârșitul anului 2025 dau fiori: „Cutremure și inundații așa cum n-am mai văzut!”

Clarvăzătoarea Carmen Harra a oferit noi previziuni pentru sfârșitul anului 2025. Conform spuselor sale, planeta ne trimite semnale prin fenomene naturale extreme, iar schimbările care urmează vor marca o resetare globală fără precedent.
Irina Dumitrescu
25 oct. 2025, 21:12
Previziunile lui Carmen Harra pentru sfârșitul anului 2025 dau fiori: „Cutremure și inundații așa cum n-am mai văzut!”

„Vremea este o reflecție a stării de spirit. Manifestările terestre, cicloanele, toate astea ne spun, de fapt, că pământul încearcă să comunice cu noi”, a spus Carmen Harra.

Clarvăzătoarea atrage atenția că nu este vorba doar despre fenomene meteorologice obișnuite, ci despre lecții dure pe care oemnirea trebuie să le învețe. „Și lecțiile care vin de la sursa noastră de existență, care este pământul, poate fi foarte dură. Civilizații de-a rândul care nu au învățat lecția asta s-au scufundat sub ape, au dispărut. Se pare că, acum, civilizația asta nu o să dispară sub apă, o să dispară sub foc, adică unul dintre cele patru elemente existențiale (apă, pământul, focul, aerul) ar putea să distrugă civilizația asta. Este o realitate pe care noi o trăim, iar vremea joacă un rol important în existența noastră pe pământ”, a mai explicat Harra.

Vezi și Carmen Harra, dezvăluiri tulburătoare despre George Restivan, la două săptămâni de la nunta cu Adriana Bahmuțeanu: „Am avut sute de discuții cu el, a plâns pe umărul meu. A fost pus într-o postură neconformă cu realitatea”

Previziunile pentru lunile noiembrie și decembrie includ fenomene meteorologice extreme: inundații puternice, fluctuații bruște de temperatură, perioade scurte de frig intens urmate de zile neobișnuit de calde. „Vedem inundații cum n-am mai văzut, vedem cicloane cum nu am mai avut niciodată, vedem cutremure care continuă să apară, toate acestea există, dar se accentuează. În plus, se accentuează fluctuațiile acestea de vreme, nu mai știi când e cald, când e rece, nu mai sunt sezoane, nu mai e nimic. Vremea e atât de schimbătoare, așa cum e și omul”, a declarat Harra.

Pentru România, însă, există vești mai bune. Carmen Harra susține că țara noastră va fi ferită de catastrofe majore până la finalul anului. „Nu vor exista cutremure în București. Nu, chiar dacă vezi tu cutremurele sunt în zona Vrancea, nu am crezut niciodată că se va repeta cutremurul din 1977 sau din anii ’40. Nu. Vor fi, poate, multe cutremure mai mici, dispersate, dar nu cred că o să prindă Capitala, care e un lucru foarte bun. Deci, dacă e un lucru foarte bun e acela că nu anticipez repetarea unui cutremur dinainte, adică magnitudinea mare, nu, dar vor fi cutremure în alte părți ale lumii, vor fi cutremure unde au mai fost și în părți unde nu au fost niciodată”, a precizat Harra.

În același timp, 2025 este considerat unul dintre cei mai periculoși ani din ultimele opt decenii. Clarvăzătoarea avertizează că, pe lângă fenomenele naturale, vor apărea tensiuni sociale și conflicte politice cu potențial de escaladare rapidă.

Citește și Motivul pentru care Carmen Harra nu folosește niciun fel de creme. Vedeta și-a dezvăluit secretul: „Așa contribui la sănătatea mea”

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Scandal uriaș la Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Cluj. Sportivii ruși se retrag din competiție din cauza lui Emil Boc. Update
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
40 de grade și nopți tropicale. De ce România este mai puțin pregătită decât Franța pentru canicula extremă
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?