Prezenţă mare la SIMULAREA examenelor naţionale, în Capitală

Prezenţa la simularea examenelor naţionale din Capitală a fost de 95% la evaluarea naţională şi de 83,9% la bacalaureat, fiind necesare aproximativ 28.000 de ore pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea testelor.
Roxana Gagiu
05 feb. 2013, 15:12
Prezenţă mare la SIMULAREA examenelor naţionale, în Capitală

La simularea examenului de bacalaureat au participat 26.631 de elevi, iar la cea a evaluării naţionale, 24.029 de elevi. Potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), citat de Mediafax, la activităţile legate de cele două simulări au fost implicate aproximativ 5.000 de cadre didactice.

Proba de limba şi literatură română a simulărilor a avut loc în 30 ianuarie, iar cea de matematică, la 1 februarie.

Conform datelor transmise de Comisia municipală pentru organizarea şi desfăşurarea simulării examenelor naţionale, activitatea s-a desfăşurat în condiţii foarte bune.

Potrivit ISMB, nu au fost semnalate situaţii deosebite, activitatea de evaluare desfăşurându-se conform procedurilor în vigoare. Conducerea ISMB a precizat că obiectivul prioritar la simulare a fost o prezenţă mare, şi nu rezultatele, acesta fiind considerat ca realizat pentru această sesiune

Notele de la simulare vor fi trecute sau nu în catalog, în funcţie de opţiunile comune ale părinţilor, elevilor şi profesorilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
Facturile la curent și gaze pot aduce costuri neașteptate în noiembrie. Ce trebuie să verifice românii înainte să plătească
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România