PRIMA ŞEDINŢĂ de Guvern din 2016. Ce decizii a luat cabinetul Cioloş UPDATE

Guvernul s-a întrunit, miercuri, în prima şedinţă din acest an. Executivul a adoptat, în reuniunea de la Palatul Victoria, mai multe hotărâri, dar şi două memorandumuri.
Ionela Marcu
06 ian. 2016, 08:53
PRIMA ŞEDINŢĂ de Guvern din 2016. Ce decizii a luat cabinetul Cioloş UPDATE

Şedinţa Guvernului a început la ora 10.00. Potrivit unui comunicat de presă, proiectele de acte normative adoptate în şedinţa de miercuri sunt:

1. HOTĂRÂRE privind modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei, în domeniul public al oraşului Băneasa, judeţul Constanţa

2. HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1.079/2007 pentru reglementarea parcului auto, precum şi a consumului de carburanţi al autoturismelor Ministerului Justiţiei, ale unor instituţii subordonate acestuia şi ale instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune

3. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 13 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

1. MEMORANDUM cu tema: Măsuri ce trebuie avute în vedere la elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 ale operatorilor economici cărora li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară

2. MEMORANDUM cu tema: Amendamentele formulate de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Propuneri de măsuri pentru elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2016

Guvernul a aprobat un memorandum cu măsuri ce trebuie avute în vedere la elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2016 ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu deținut direct sau indirect de stat, cărora li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013.

Aceste măsuri au sopul să contribuie la întărirea disciplinei financiare a acestor operatori economici. Astfel, la elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2016, se va avea în vedere reducea plăților restante, astfel încât la finele anului 2016 acestea să fie diminuate cu minimum 15% față de cele programate la 31 decembrie 2015.

Organele administrației publice centrale pot aproba reducerea sau eliminarea plăților restante la operatorii economici aflați în subordinea, în coordonarea sau în portofoliul acestora și în alte procente, astfel încât reducerea plăților restante cumulate pentru acești operatori să respecte procentul de 15%. Organele administrației publice centrale pot depăși limita plăților restante cumulate în cazuri temeinic justificate, cu aprobarea de către Guvern, prin memorandum.

În termen de 15 zile de la aprobarea acestui memorandum, organele administrației publice centrale vor prezenta Ministerului Finanțelor Publice situația privind reducerea plăților restante detaliată pe operatori economici.

De asemenea, la elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuie să fie completată anexa de fundamentare ce însoțește bugetul de venituri și cheltuieli, cu măsuri concrete pentru realizarea reducerii plăților restante.

De la 1 septembrie 2013 a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară.

În conformitate cu prevederile respectivei Ordonanțe, operatorii economici cu capital sau patrimoniu deținut direct sau indirect de stat vor prezenta bugetele de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul cărora se află, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat, cu excepția societăților comerciale ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată, care vor prezenta bugetul de venituri și cheltuieli în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat.

Organele administrației publice centrale sau locale, care au în subordine, în coordonare, sub autoritate ori în portofoliu operatori economici, au obligația ca, în termen de maximum 15 zile de la primirea proiectelor bugetelor de venituri și cheltuieli, să elaboreze și să transmită în vederea avizării documentația necesară aprobării acestora sau să le aprobe, după caz.

Guvernul propune îmbunătățirea legislației privind guvernanța corporativă

Guvernul a adoptat o serie de amendamente la proiectul de lege privind aprobarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, proiect aflat în dezbaterea Camere Deputaților, în calitate de cameră decizională. Aceste propuneri vor fi transmise Comisiei de politică economică, reformă și privatizare și Comisiei juridice de disciplină și imunități ale Camerei Deputaților.

Amendamentele adoptate de Guvern, prin Memorandum, au scopul să contribuie la creșterea transparenței activității întreprinderilor de stat și la cooptarea administratorilor profesioniști în structurile de conducere ale acestora.
Facem precizarea că 180 de întreprinderi publice intră sub incidența regulilor guvernanței corporative, însă doar 35 se supun acestora.

Modificările susținute de Guvern vizează, în principal, următoarele aspecte:

Ø Introducerea scrisorii de așteptări ca instrument informal de lucru în cadrul procesului de selecție a administratorilor și directorilor, prin care autoritatea publică tutelară stabilește performanțele așteptate de la organele de administrare și conducere ale întreprinderii publice, pe o perioadă de cel puțin 4 ani;
Ø Introducerea declarației de intenție, document informal de lucru, întocmit pe baza elementelor din scrisoarea de așteptări și a informațiilor publice legate de activitatea întreprinderii publice, prin care candidații pentru postul de director, selectați și înscriși în lista scurtă, își prezintă viziunea/programul asupra dezvoltării întreprinderii publice. Declarația de intenție este parte componentă a evaluării finale a candidaților din lista scurtă pentru clasificare și numire;
Ø Unificarea planului de management cu planul de administrare și elaborarea unui singur plan de administrare de către directori împreună cu administratorii;
Ø Eliminarea reglementării privind posibilitatea de respingere a planului de administrare de către autoritatea publică tutelară și introducerea conceptului de negociere;
Ø Introducerea obligativității selecției administratorilor de către un expert independent în resurse umane, la regii autonome care au peste 500 de angajați;
Ø Reducerea numărului de mandate pentru administratori de la 5 la maximum 3;
Ø Indemnizația fixă pentru membrii neexecutivi va fi dublul sumei medii pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate, iar componenta variabilă a remunerației acestora va fi de maxim 12 câștiguri salariale medii lunare stabilite pentru membrii executivi;
Ø La stabilirea remunerației pentru administratori și directori vor fi avute în vedere obiectivele și indicatorii de performanță stabiliți conform scrisorii de așteptări;
Ø Auditorii statutari sunt numiți înainte de încheierea exercițiului financiar de către adunarea generală a acționarilor sau C.A., după caz, pentru o perioadă de minimum 3 ani;
Ø Informațiile și datele, rapoartele care trebuie să fie făcute publice, se vor publica pentru acționari sau pentru public pe pagina de internet a întreprinderii publice, prin grija președintelui consiliului de administrație sau de supraveghere;
Ø Redimensionarea regimului sancționator prin introducerea de sancțiuni pentru nerespectarea termenelor derulate a procedurii de selecție și pentru elaborarea planului de administrare, precum și introducerea de sancțiuni pentru autoritatea publică tutelară care tergiversează declanșarea procedurii;
Ø Consolidarea capacității Ministerului Finanțelor Publice de instituție de monitorizare a implementării OUG 109/2011 și a performanței managementului întreprinderilor publice, precum și funcția de reglementare în vederea aplicării unitare de către autoritățile publice tutelare, prin elaborarea de ghiduri și norme.

La redactarea acestor amendamente au fost avute în vedere propunerile și observațiile comunicate, în urma dezbaterii publice, de către Fondul Proprietatea, Consiliul Investitorilor Străini, Centrul Român al Energiei, Societatea Academică din România, S.N. Nuclearelectrica S.A., Camera de Comerț Americană din România și Asociația Română pentru Bună Guvernare.

De asemenea, au fost avute în vedere și propunerile comune transmise Guvernului de către banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a fost adoptat tacit de Senat în aprilie 2012, iar în prezent se află în dezbatere la Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și a Comisiei juridice, de disciplină și imunități ale Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, pentru elaborarea raportului comun suplimentar.

DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
”E de al nostru, îl voi vota!” Ce spunea George Simion despre Nicușor Dan în urmă cu 20 de ani. Povestea pozelor vechi din 2006
Capital.ro
Anunț oficial al Băncii Centrale Europene (BCE). Ce se întâmplă cu aceste bancnote EURO
Playtech.ro
Ce poate face, de fapt, un preşedinte, în România? Planul lui George Simion dacă ajunge la conducerea ţării
DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Adevarul
Când și cum a fost racolată jucătoarea de tenis Alexandra Iordache de mafia pariurilor. Fostul său antrenor a dat totul în vileag
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
O vară fierbinte pentru aceste zodii. Nu vor uita niciodată
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii. Avertismentul economiștilor
Cancan.ro
Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă cardurile bancare. Toți clienții care țin banii pe card le vor înlocui. Nu e opțional
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
Prima reacție a lui Putin după rezultatul obținut de George Simion la prezidențiale
MediaFlux
Reguli noi pentru pensionari. Anii de căsnicie aduc bani mai mulți la pensie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Legendarul Skype a încetat oficial să funcționeze: cum să salvezi chat-urile și fișierele