Prima vizită la înalt nivel a unui oficial rus pe teritoriul francez după cea a lui Vladimir Putin din 2017

Premierul rus Dmitri Medvedev se va deplasa luni în Franţa pentru o întâlnire cu omologul său francez Edouard Philippe, în prima vizită la înalt nivel a unui oficial rus pe teritoriul francez după cea a preşedintelui Vladimir Putin din 2017, au anunţat Parisul şi Moscova, relatează AFP.
Iulian Tudor
18 iun. 2019, 15:50
Prima vizită la înalt nivel a unui oficial rus pe teritoriul francez după cea a lui Vladimir Putin din 2017

Întâlnirea va avea loc la Le Havre, în nord-vestul Franţei, unde premierul francez a fost primar, „pentru o discuţie urmată de o conferinţă de presă şi de un dineu de lucru”, a anunţat guvernul francez.

Conform Parisului, „întâlnirea va fi ocazia de a continua dialogul la nivel de şefi de guvern”, la doi ani după summitul Putin-Macron de la Versailles, de la sfârşitul lunii mai 2017. Cei doi lideri „vor discuta despre crizele regionale, în special despre Siria şi Ucraina, şi despre chestiunile economice, în contextul unei prezenţe mari a companiilor franceze în Rusia”, conform cabinetului lui Edouard Philippe, potrivit Agerpres.

Discuţiile vor aborda „subiectele pertinente ale cooperării franco-ruse în materie de comerţ, economie, investiţii, energie, industrie şi cultură, chestiuni umanitare şi alte domenii”, a scris la rândul său Medvedev pe Twitter.

Citeşte şi Emmanuel Macron îl primeşte pe noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski la Elysee

Anunţul acestei deplasări vine la o zi după o vizită la preşedintele Emmanuel Macron a noului şef al statului din Ucraina, Volodimir Zelenski. Luni, Macron a evidenţiat perspectiva unui summit cu Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel şi Zelenski pentru a avansa în punerea în aplicare a Acordurilor de Pace de la Minsk încheiate în 2015, totuşi cu condiţia ca cele două părţi (Rusia şi Ucraina) să dea dovadă de „gesturi” de bunăvoinţă, potrivit Agerpres.

Emmanuel Macron s-a deplasat în Rusia la sfârşitul lunii mai 2018, apoi cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal câteva săptămâni mai târziu.

Philippe şi Medvedev au discutat la telefon în mai, în primul contact diplomatic la nivel de prim-miniştri între cele două ţări din februarie 2016, conform cabinetului prim-ministrului francez. Edouard Philippe a evidenţiat atunci „preocuparea” Franţei în privinţa situaţiei de la Idlib din Siria.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fără precedent! Echipa de cupe europene nu se prezintă la marele derby contra campioanei după un scandal-monstru
Capital.ro
Ce drepturi și obligații au prosumatorii. Cum pot vinde sau compensa energia electrică produsă și ce pași trebuie urmați pentru obținerea statutului
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT